Centenarul Marii Uniri, marcat de Fundaţia Judeţeană pentru Tineret

1603

Fundația Județeană pentru Tineret Gorj lansează proiectul de tineret „Centenarul Marii Uniri 2018 Târgu-Jiu”, care își propune Marcarea importanţei momentului împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire prin formarea în rândul tinerilor a sentimentului de apreciere, respectare şi promovare a valorilor autentice, româneşti, prin ansamblul activităţilor educativ-formative, complementare procesului de învăţământ. Obiectivele specifice ale proiectului sunt: cunoaşterea şi respectarea valorilor fundamentale ale istoriei şi culturii naţionale prin dezvoltarea competenţelor de cercetare, selectare şi valorificare a informaţiilor istorice; exprimarea prin comportament a spiritului patriotic, a mândriei identităţii naţionale; înţelegerea că Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai importantă a istoriei româneşti; conştientizarea că Marea Unire este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului; educarea grupului ţintă în respect civic şi respect pentru valorile istorice şi spirituale româneşti, în contextul Marii Uniri prin dezvoltarea colaborării între tineri şi profesori, cultivarea şi încurajarea spiritului de echipă. Planul de acțiune al proiectului “Centenarul Marii Uniri 2018 Târgu-Jiu” este următorul: pregătirea unei campanii de promovare completă; derularea efectivă a campaniei de promovare completă Internet&Social Media; organizarea simpozionului “Basarabia, străvechi pământ românesc” la care vor participa tineri, invitaţi şi specialişti în domeniu; marcarea evenimentelor istorice care au contribuit la Marea Unire din 1918 prin realizarea unui concurs de istorie şi a unei expoziţii de portrete «Personalităţi care au marcat istoria naţională», implicarea tinerilor în concursul de istorie şi realizarea expoziţiei de portrete; reflectarea Marii Uniri din 1918 în literatură şi fotografii, implicarea tinerilor în identificarea operelor şi fotografiilor care reprezintă tema Marii Uniri din 1918; elaborare Albumul Centenarul Marii Uniri 2018 Târgu-Jiu. Proiectul de tineret “Centenarul Marii Uniri 2018 Târgu-Jiu”, derulat de Fundația Județeană pentru Tineret Gorj, este co-finanțat de către Primăria Municipiului Târgu-Jiu.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here