Centrul de Agrement Săcelu, inclus în programul de tabere “ARC – Centenar”

1107

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) şi Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) au semnat Protocolul de Colaborare pentru lansarea programului de tabere “ARC – Centenar”, ediţia 2018.

În cadrul conferinţei de lansare, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia – Elena Intotero, şi-a exprimat consideraţia faţă de toţi care au contribuit la dezvoltarea acestui proiect de suflet al ministerului şi a mulţumit profesorilor de limba română şi părinţilor care nu uită să rămână conectaţi cu România, cu sentimentul de acasă. „ARC” este un proiect care depăşeşte graniţele ţării noastre şi care se adresează exclusiv, tânărului, copilului, elevului român de pretutindeni şi identităţii româneşti. O iniţiativă de o complexitate inedită care uneşte din toate colţurile lumii români dornici să-şi cunoască originea, ţara, valorile şi cultura care îi defineşte indiferent de locul în care se află. Pot doar să mă bucur de derularea acestui proiect, să felicit pe toţi cei prezenţi şi să aştept începerea primelor cursuri de istorie, civilizaţie şi identitate românească la care voi avea plăcerea să particip şi eu, împreună cu cei 2.700 de tineri înscrişi la ediţia de vară a taberei ARC 2018”, a declarat Natalia Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni. La întâlnire au mai participat ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, secretarul de stat în cadrul MRP, Veaceslav Şaramet, secretarul de stat Lila Debelka, subsecretarul de stat Victor Ionescu, experţi din cadrul MTS şi reprezentanţi ai Guvernului României şi ai autorităţilor locale. „ARC” este dedicat românilor din afara graniţelor şi se află la a zecea ediţie. La fel ca în anii precedenţi iniţiativa îşi propune să unească tineri români de pretutindeni sub umbrela activităţilor organizate de MRP, cu sprijinul MTS, în vederea facilitării interacţiunii şi a dialogului între cetăţenii şi etnicii români din diferite ţări, respectiv a conectării lor la valorile, tradiţiile, civilizaţia şi istoria românească. Ediţia de vară 2018 se va desfăşura în perioada 25 iunie – 28 august, în 14 serii de câte 7 zile, în Centrele de Agrement de la Sulina, judeţul Tulcea, şi Oglinzi, judeţul Neamţ. Ediţia de iarnă va fi găzduită de Centrul de Agrement Căprioara, judeţul Hunedoara şi Centrul de Agrement Săcelu, judeţul Gorj.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here