Centrul Europe Direct Gorj caută voluntari

462

Începând de astăzi, cei care doresc să se implice în diverse activități alături de echipa Centrului Europe Direct Gorj sunt așteptați la sediul instituției pentru a intra în rândul voluntarilor acesteia.

Centrul Europe Direct Gorj dă, astăzi, startul înscrierilor voluntarilor pentru anul 2017. Cei interesați sunt așteptați la sediul Centrului, aflat în incinta Bibliotecii Județene ”Christian Tell” Gorj.
Într-o primă fază, noii voluntari vor participa la un curs de voluntariat în cadrul căruia li se va explica ce presupune mai exact activitatea de voluntariat și vor fi ajutați să-și dea seama ce fel de activități li se potrivesc cel mai bine. Ulterior, vor avea ocazia de a se implica într-o gamă destul de largă de activități, de la barcodare la cursuri de limba engleză sau franceză, cursuri de utilizare a computerului sau a rețelelor de socializare pentru seniori, dar și ateliere de vacanță organizate în lunile de vară la Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene ”Christian Tell”.
În anul 2016, Centrul Europe Direct Gorj a avut 258 de voluntari care au acumulat nu mai puțin de 5292 de ore de voluntariat. Dintre acești 258 de voluntari, 98 au efectuat peste 30 de ore de voluntariat fiecare. Alți șase au acumulat peste 100 de ore de voluntariat.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here