CEO cere atragerea răspunderii materiale pentru 7 foști șefi din companie. Prejudiciul – peste 4 milioane de lei. Laura Manea, executată silit!

1271

Complexul Energetic Oltenia (CEO) a formulat două acțiuni în justiție împotriva unor foști membri ai Directoratului, pentru atragerea răspunderii patrimoniale a acestora, dar și a fostei șefe a juriştilor din companie, respectiv a ex-directorului de investiții de la Divizia Minieră. Acționarii CEO au decis să-i acționeze în judecată pe toți aceștia pe care-i consideră răspunzători de prejudicierea companiei cu aproximativ un milion de euro, prin nepunerea în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti care a generat penalități de întârziere achitate, ulterior, membrilor Asociației Sinistraților din Seciuri, după cum a stabilit Curtea de Conturi, în urma unui control din luna mai a anului trecut.

Acționarii CEO au decis…
… la finele lunii octombrie a anului trecut, inițierea unor acțiuni în instanță împotriva foștilor membri ai Directoratului din perioada iulie 2013 – noiembrie 2014, Laurențiu Ciurel, Ion Petroniu, Aurel Medințu, Daniel Antonie și Maria Scurtu, pentru atragerea răspunderii patrimoniale a acestora. Potrivit hotărârii AGA, acestora li se impută faptul că nu au inițiat măsuri pentru punerea în aplicare a deciziei Curții de Apel Craiova, pronunțată în iulie 2013, prin care judecătorii au admis acțiunea Asociației ”Sinistrații din Satul Seciuri” și a obligat compania energetică la reconstrucția a 31 de case distruse de alunecările de teren din 2006.
Cei care conduceau CEO la acea vreme, adică cei cinci membri ai Directoratului nu au pus în aplicare hotărârea judecătorească și nu au făcut nici un demers pentru refacerea gospodăriilor, așa că sinistrații au dat în judecată compania și au obținut plata unor penalităţi de întârziere de circa 4 milioane de lei.
Acționarii companiei au aprobat inițierea unei acțiuni similare și împotriva fostei șefe a Departamentului Juridic, Laura Manea, și a fostului director al Direcției de Investiții din cadrul Diviziei Miniere, Adrian Petrescu, pe care inspectorii Curții de Conturi i-au identificat ca fiind ”persoanele cu atribuții în domeniul în care s-au constatat deficiențele”.

Prejudiciul în dauna CEO…
… a fost constatat de inspectorii Curții de Conturi, iar în mai 2018 a fost emisă o decizie ”pentru recuperarea prejudiciului ce constă în efectuarea de cheltuieli nelegale prin plata penalităților de întârziere achitate membrilor Asociației Sinistraților din Satul Seciuri”.
Acum, compania energetică trebuie să-și recupereze banii de la cele șapte persoane găsite responsabile de către inspectorii de conturi, adică foștii membri ai directoratului, fosta șefă de la Juridic și ex-directorul de la Investiții, cei care n-au pus în aplicare decizia Curții de Apel Craiova, pe care i-a acționat în instanță, la începutul lunii noiembrie a anului trecut.

Executată silit
Laura Manea s-a întors în CEO, în cursul anului trecut, ca urmare a unei decizii a Tribunalului Gorj care a dispus reîncadrarea acesteia, după ce fusese concediată de companie, în februarie 2016.
Fosta șefă a juriștilor are probleme de ordin financiar, fiind acționată în judecată în două procese de creditori, pentru datorii neachitate, fiind încuviințată executarea silită a acesteia, la cererea unui executor judecătoresc. Manea a câștigat din avocatură, potrivit ultimei declarații de avere, peste 166.000 de lei și deține opt terenuri în Târgu-Jiu și patru în alte localități din Gorj, o vilă de 302 mp într-un cartier din Târgu-Jiu, două autoturisme, dar are și datorii de 87.000 de lei și 37.000 de euro.
George Constantin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here