Ca urmare a întocmirii unui proiect pentru realizarea unui corp administrativ și a unor anexe gospodărești în incinta mănăstirii „Sfânta Treime„ de la Vișina, oraș Bumbești Jiu, s-a solicitat Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu„ din Târgu-Jiu efectuarea unei cercetări arheologice preventive în perimetrul din apropierea lăcașului de cult respectiv.
Avându-se în vedere că unul din imobile (corpul administrativ), se construia la cca. 9 m sud-vest de ruinele vechii biserici a mănăstirii de la Vișina, era necesar să se efectueze cercetări arheologice, mai ales în acea zonă a incintei, celelalte fiind proiectate la o distanță de peste 100 m sud de monument.
Descoperirile rezultate în urma cercetărilor din acest sit, contribuie la o mai bună cunoaștere a vestigiilor arheologice din zonă, precum și la îmbogățirea cunoștințelor referitoare la studiul arhitecturii monumentului feudal ctitorit la sfârșitul secolului al XIV-lea sau începutul celui viitor.
Fără îndoială, introducerea în discuție a unui monumnet, foarte puțin cunoscut specialiștilor, nu poate avea decât caracterul unei inițiative ce va trebui continuată prin cercetări arheologice sistematice. Numai astfel se va aduce o contribuție esențială la cunoașterea arhitecturii ecleziastice medievale timpurii din Țara Românească.
Mănăstirea Vișina aparține de orașul Bumbești-Jiu, aflându-se la cca. 500 m nord de limita acestuia și 20 km nord de Târgu Jiu. Ea se află situată pe malul drept al râului Jiu, în imediata apropiere a ieșirii lui din defileu (Parcul Național Defileul Jiului, arie protejată de interes național), în imediata apropiere a D.N. 66 Târgu Jiu – Petroșani, între munții Vâlcan și Parâng din Carpații Meridionali. Are următoarele coordonate geografice : 45° 11’ 32’ latitudine nordică ; 23° 23’ 60’ longitudine estică şi altitudinea de 322 m.
Părăsind drumul național, care se continuă pe malul stâng al Jiului, se poate ajunge pe un podeț, pe malul drept, unde pe o terasă este așezată mănăstirea Vișina, la un cot al râului, care o apără pe trei laturi ea fiind apărată natural și pe cealălaltă latură, spre vest, de pereși stâncoși, precum și de o pădure de conifere și foioase.
Mănăstirea ”Sfânta Treime„ de la Vișina este atestată documentar la începutul secolului al XVI –lea, în patru documene emise de domnitorul Neagoe Basarab, în care se amintește că mănăstirea fusese ridicată încă din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân (legenda atribuind această ctitorie, călugărului Dionisie, un ucenic al sfântului Nicodim de la Tismana, spre sfârșitul secolului al XIV-lea, probabil după 1395 sau începutul secolului al XV-lea).
Astfel într-un document emis în perioada domniei lui Neagoe Basarab (1512 – 1521), domnitorul întărește mănăstirii Vișina un obroc anual de 400 aspri. ”….Se cuvine deci nouă a râvni celor de mai înainte binecinstitori și sfânti răposați domni care cele pământești bine întocmindu-le, bine au cârmuit acestea și prin cele pământești au dobândit bunurile cerești și acestea moștenindu-le, cele pământești, pământului le-au lăsat.
Iată dar și eu, întru Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și binecinstitorul și de Hristos iubitorul și singurul stăpânitorul, Io Basaraba voievod, din mila lui Dumnezeu domn a toată țara Ungrovlahiei, fiul bunului Basarab voievod. Cu osârdie și cu dorință am râvnit către a tot cinstitele și dumnezeieștile biserici, după cuvântul proorocului << în ce chip dorește cerbul izvoarele apelor >>. Văzând dar că din pricina <păcatelor > noastre s-au împuținat domnii binecinstitori care au înălțat, au miluit și au împodobit dumnezeieștile și sfințitele biserici, ci mai ales în sfânt loc fiind, sfântul și împărătescul hram și lăcaș al sfintei și fără început Troițe, a Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și prin focul nevăzut <a coborât > peste sfinții săi ucenici și apostoli, și mănăstirea ce se cheamă Vișina, am văzut-o săracă de la binecinstitorii domni și preafericiți ctitori, moșii și strămoșii noștri, părinții și frații noștri, mai în urmă, rămânând de la binecinstitoarele, mai sus spusele nume. Și văzând că această sfântă mănăstire a sărăcit, cu dorință am râvnit a nu o lăsa, ci a o căuta și a o milui și a ne numi cel din urmă ctitor. De aceia, din toată inima am primit a ne numi cel din urmă ctitor al sfintei mănăstiri și a o milui după puterea noastră și din stăpânirea ce ne-a dăruit Dumnezeu.
Pentru aceasta, am făgăduit și am făcut acest hrisov al nostru, ca să fie neschimbat sfintei mănăstiri: să vie egumenul în fiecare an, după obiceiu, în ziua de Sf. Petru < să ia > câte 400 de aspri, să fie de întărire sfintei mănăstiri și la trebuința nevoilor acestui sfânt loc și dumnezeieștilor călugări de hrană…„ .
Într-un document din data de 23 martie 1513, Neagoe Basarab ”… Dă domnia mea această poruncă a domniei mele sfintei mănăstiri a domniei mele numită Vișina, ca să-i fie un munte ce se numește Plăseală, cu tot hotarul și cu toată zănoaga,oricât a ținut Diicul, pentru că au venit înaintea domniei mele jupanița Neaga și fiica ei Marga, de au dat acel munte sfintei mănăstiri, lăcașul și hramul întru sfânta Troiță nedespărțită, ca să fie de întărire și de hrană fraților;……Pentru aceasta, am dat și domnia mea sfintei mănăstiri să-i fie de ocină și de ohabă și de nimeni neclintit, după spusa domniei mele„. Urmează semnăturile a nouă mari boieri din sfatul domnesc.
În documentul din 14 decembrie 1514, emis de cancelaria aceluiași domnitor, se întărește mănăstirii Vișina, ocina sa în urma unei judecăți. Astfel, egumenul Grigorie și călugării s-au pârât în fața divanului cu moșnenii din satele învecinate, Porceni și Bumbești, pentru încălcarea hotarelor moșiei mănăstirești. Pentru aceasta domnitorul ”…dă poruncă a domniei mele hramului și lăcașului celui în sfânta Troiță nedespărțită și celor ce trăiesc în sfântul loc ce se numește al sfintei mănăstiri Vișina și năstavnicului, egumenului Grigorie, cu toți frații întru Hristos ce trăiesc în sfântul loc, ca să le fie ocina și cu grădinile și cu tot hotarul pe unde a fost în vechime, încă din zilele lui Mircea voievod (sublinierea noastră) . Iar apoi călugării au avut pâră cu Bumbeștii și cu Porcenii; iar domnia mea am trimis pe cinstitul vlastelin Detco banul și cu cinstitul dregător al domniei mele jupan Stanciul mare portar și pe jupan Neagoe spătar și cu 12 boieri, care au fost megiași prinprejur ……. de unde au umblat pe ocină și au găsit vechile hotare – din zilele lui Mircea voievod (s.n.) din Porceni și din Bumbești și cu sufletele lor au așezat hotar, pe unde a fost vechiul hotar: pe Obrejiuță, până în apa Jiului, la Genunea lui Miloe și de aici cade hotarul în Valea lui Șerbu; și iar din partea Porcenilor, hotarul de piatră ce este în capul luncii de jos și de aici plaiurile și luncile de pe Jiu în sus și sadurile cu grădinile și cu toate plaiurile. De aceia, le-am dat domnia mea, ca să le fie de ocină și de ohabă și de întărire sfintei mănăstiri, neatins, după porunca domniei mele „. Urmează semnăturile a opt mari dregători din sfatul domnesc, hrisovul fiind scris de diacul curții domnești, Petru.
Pricina pentru hotarele moșiilor mănăstirii Vișina a continuat multă vreme, deși din documente nu cunoaștem decât parțial urmările. Spre sfârșitul domniei, Neagoe Basarab, întărea printr-un hrisov emis la 22 aprilie 1519, în Pitești, ”…. sfintei mănăstiri de la Vișina, hramul sfintei și de viață începătoarei Troițe, cea de o ființă nedespărțită și egumenului Eftimie și tuturor fraților întru Hristos, care trăiesc în acest sfânt loc, ca să le fie la Porceni, care sunt la gura Jiului, jumătate din partea lui Baiul, oricât este ocina lui, din toată ocina jumătate, pentru că au venit Baiul în fața domniei mele, de a dăruiut această mai sus zisă ocină să fie de întărire sfintei mănăstiri și fraților care trăiesc în acest sfânt lăcaș să le fie de hrană, iar lui de vecinică pomenire în veci.. De aceia și domnia mea, le-am dat, ca să le fie de ocină și de ohabă și de nimeni neatins, după spusa domniei mele….„. Urmează semnăturile a zece mari boieri din sfatul țării, fiind ispravnic Șuica vornic, iar diac Radul. Documentul, pe care îl redăm mai jos, este păstrat în facsimil la Biblioteca Academiei Române.
Mănăstirea Vișina decade, probabil la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când rolul ei este preluat de noua mănăstire de la Lainici, tot pe defileul Jiului, la cca 12 km în amonte de aceasta.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, în 1899, ”Marele Dicționar Geografic al României„ în volumul al II-lea, consemna succint că: „La confluența Sadului cu Jiul, și pe malul drept al Jiului, se văd niște ziduri în ruină”, locuitorii crezând că ar fi fost o cetățuie zidită de turci.
Însă istoricul gorjean, Alexandru Ștefulescu aduce precizări importante în lucrarea sa ”Gorjul istoric și pitoresc„ publicată la Târgu Jiu în anul 1904, că în gura defileului Jiului „…se văd ruinele mănăstirii Vișina înălțată în piatră de Mircea Vodă cel Bătrân (1386 -1418) în numele Sf. Treimi”. În urma cercetărilor privind arhitectura acestui lăcaș de cult, Ștefan Andreescu și Matei Cazacu, arată că sunt două etape de construcție; prima în secolul al XIV-lea și cea de-a doua la începutul secolului al XVI-lea, în timpul domniei lui Neagoe Basarab când i se adaugă biserici, pronaosul.
Cercetări arheologice sistematice au fost efectuate în anul 1971 de Luminița Munteanu, arheolog la Muzeul Național de Istorie din București, care a trasat două secțiuni în zona de vest a mănăstirii, având drept scop descoperirea unor noi dovezi privind arhitectura bisericii, dar și în zona unde se presupunea că ar fi fost clopotnița mănăstirii (fundațiile acesteia din urmă fiind descoperite pe o terasă, la cca 60 m vest de mănăstire). Din păcate cercetările respective nu au fost publicate.
Începând cu anul 1993, s-a revenit la viața călugărească, întreruptă mai mult de 200 de ani, iar în anul 1994 s-a construit un paraclis din lemn, la cca. 30 m sud de ruinele mănăstirii, el având acelaşi hram ca cel al vechii mănăstiri. Tot în această perioadă s-a editat şi o monografie a mănăstirii Vişina, alcătuită de egumenul din acel timp al noii mănăstiri, Melchisedec Șuparschi. Obiectivul principal al cercetării arheologice preventive din acest sit, l-a constituit depistarea și salvarea eventualelor substrucții din perimetrul afectat de viitoarele construcții proiectate a se realiza în incinta mănăstirii, în conformitate cu prevederile Legii 462 din 2003, privind protecţia siturilor arheologice şi a Legii nr. 422 din 2001, privind protejarea monumentelor istorice.
În acest sens, cercetarea preventivă a avut ca scop salvarea potenţialului arheologic reperat al complexului, înregistrarea, salvarea şi studierea, precum şi valorificarea materialelor arheologice descoperite în această zonă.
O atenție deosebită a fost acordată și indiciilor care pot ajuta la determinarea și natura complexului și a cadrului cronologic în care s-a desfășurat evoluția sa. De asemenea, ne-am propus să precizăm cât mai corect, succesiunea fazelor evolutive și relația cu alte descoperiri similare pe plan județean sau național, contribuind astfel la îmbogățirea imaginii vieții monahale românești din secolele XIV – XVIII.
În zona ce urma a fi afectată de lucrările de construcție, clar delimitată topografic, au fost deschise patru secţiuni de săpătură, notate cu indicativele S 1 (având dimensiunea inițială de 24 x 3 m şi orientarea S-N), S 2 (cu dimensiunea de 24 x 3 m şi orientarea S – N) – în zona viitoarei clădiri administrative, precum și alte două secțiuni, S 3 (cu dimensiunea de 6 x 2 m, fiind orientată E – V) şi S 4 ( cu dimensiunea de 6 x 1 m, 
fiind orientată E – V), în zona anexelor gospodărești. Pe parcursul cercetărilor, spre limita nordică a secțiunii S 2, au ieșit la iveală fundaţii din piatră şi o vatră de cuptor menajer. Aici s-a trasat o casetă notată cu C 1 având dimensiunile de 7,50 x 4,50 m.. Săpăturile s-au executat manual, adâncimea până la care s-a realizat decoperta a variat între 0,35 m şi 1,25 m. În cea mai mare parte, s-a îndepărtat stratul vegetal, format din pământ cu iarbă dar şi din piatră măruntă de stâncă (grohotiş). Primele două secţiuni, realizate în terasă (după configuraţia terenului în pantă), au avut iniţial, așa cum aminteam mai sus, dimensiunile de 24 x 3 m, despărţite între ele de un martor de 0,90 m, ele fiind orientate pe direcţia S – N. Cercetarea din suprafața secțiunii S 2 , a pus în evidență existența unui complex arheologic Cx 1, exact în zona fixată inițial drept limita nordică a proiectului de construire a clădirii administrative. Ulterior, după descoperirea substrucţiilor medievale (chilii şi un cuptor) şi consultarea cu proiectantul, s-a convenit ca acestea să fie păstrate şi protejate, urmând ca pentru modificarea proiectului de construire a Corpului administrativ, să se prelungească cele două secţiuni spre sud cu circa 3 m, iar acest nou segment să fie cercetat preventiv. În perimetrul unde s-au reperat fundaţiile construcţiilor medievale, pentru a ne asigura că acestea nu vor avea de suferit, ca urmare a unor acţiuni neintenţionate ale constructorului, s-a procedat la cercetarea integrală a complexului arheologic, prin extinderea săpăturii spre Est, sub formă de casetă, denumită, C1. Pentru înregistrarea profilului stratigrafiei secţiunilor şi conturarea complexului arheologic descoperit, s-au efectuat fotografii şi desene. Datele evidenţiate, mai ales la complexul arheologic, au fost înregistrate pe o fişă de complex arheologic, iar materialul arheologic, rezultat în urma cercetării, a fost spălat, fotografiat, ambalat și depozitat la Muzeul Judeţean Gorj ,,Alexandru Ştefulescu,, din Târgu Jiu. Datele primare, necesare planului general, au fost înregistrate cu ajutorul unei echipe de topografi.
În ceea ce privește stratigrafia sitului, aceasta este destul de eterogenă, înregistrându-se diferenţe, nu doar între suprafeţele secţiunilor decopertate, ci şi în cadrul aceleiaşi unităţi de cercetare, motiv pentru care ea nu poate fi generalizată. Ca particularităţi s-au constatat următoarele:
Secţiunea S 1.
– Stratul vegetal (de la 0 – la 0, 10, iar în zona centrală a secţiunii până la 0, 35 m) . Sub acest strat se suprapune un nivel constituit din pământ negru (steril din punct de vedere arheologic) – de la 0, 10 , 0,35 la 1, 25 m, amestecat cu pietre mărunte de stâncă şi pietre de râu, iar la limita de sud şi de nord, la bază, câte o stâncă de mari dimensiuni (0,70 x 0, 50 m) . De la 1,25 m începe solul galben compact (steril).
Secţiunea S 2 .
– Stratul vegetal (de la 0 la 0,10 – 0,15 m). Urmează un strat de pământ de culoare neagră, amestecat cu pietre mărunte de stâncă – de la 0,10, 0,15 m la 0,90 m, iar în zona de nord a secţiunii, din caroul 23 pînă în 27 apar fragmente de cărămizi şi piatră de râu cu urme de mortar de var şi cărbune (complex arheologic compus din cuptor menajer şi fundaţii), de la 0,45 la 1,00 m. Sub acesta urmează stratul galben, steril din punct de vedere arheologic.
Secţiunea S 3.
– Stratul vegetal (de la 0 la 0,10 – 0,15 m). Urmează un strat de pământ de culoare neagră de la 0,10 – 0,15 m până la 0,35 – 0,60 m (în zona de vest amestecat cu pietre mărunte de stâncă). Sub acesta, urmează stratul galben, steril din punct de vedere arheologic.
Secţiunea S 4.
– Stratul vegetal ( de 0 la 0,10 – 0,15 m). Urmează un strat de pământ de culoare neagră de la 0,10 – 0,15 m la 0, 40 m, iar sub acesta pământ galben steril din punct de vedere arheologic. Va urma
Dr. Marinoiu Vasile
