Cercetaţi pentru tăiere ilegală şi furt de material lemnos

393

Trei gorjeni sunt anchetaţi de oamenii legii după ce au tăiat şi sustras mai mulţi arbori dintr-o pădure din Bărbăteşti. Un alt gorjean este cercetat după ce a tăiat arbori nemarcaţi din propria pădure.

Săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Bărbăteşti s-au sesizat cu privire la faptul că în perioada 10-24 noiembrie, trei bărbaţi, în vârstă de 21, 37 şi 47 de ani, au tăiat ilegal şi au sustras cinci arbori de esenţă fag, din pădurea din localitate, proprietatea unui bărbat de 84 de ani, din municipiul Braşov. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori. Tot săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana s-au sesizat cu privire la faptul că în data de 25 noiembrie, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din comuna Padeş, a tăiat ilegal de pe picior trei arbori, de esenţă fag, fără a avea aplicată marca silvică, din pădurea proprietate privată pe care o deţine pe raza comunei. În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here