Cetăţenii din Ciuperceni şi Runcu, primire călduroasă pentru echipa PSD

531

Deputatul în exerciţiu Mihai Weber, candidat pentru un nou mandat de parlamentar PSD, s-a aflat, în primele zile de campanie electorală, în mijlocul cetăţenilor din două localităţi ale judeţului Gorj.

Astfel, însoţit de social-democraţii din staff-ul județean PSD de campanie, Mihai Weber s-a deplasat în comunele Ciuperceni şi Runcu, unde a stat de vorbă cu localnicii care l-au asigurat că vor susţine partidul la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Cetăţenii din cele două comune i-au cerut parlamentarului Weber să-şi îndrepte atenţia asupra problemelor comunităţilor din care fac parte şi i-au solicitat să-i ajute pe cei doi primari ai comunelor respective să-şi ducă mai departe proiectele demarate în cele două localităţi. “Oamenii cred în continuare în PSD pentru că Guvernul Victor Ponta a arătat în cei trei ani şi jumătate că românii o pot duce mai bine dacă Parlamentul este majoritar PSD. Creşterile salariale şi majorările pensiilor, scăderea TVA-ului la produsele alimentare de bază şi relaxarea fiscală au fost principalele măsuri luate de Guvernul Ponta, măsuri contestate ulterior de PNL. Oamenii nu pot fi, însă, manipulaţi şi păcăliţi şi ne-au asigurat de susţinerea lor”, a declarat deputatul Mihai Weber.

Parlamentarul a fost însoţit, în aceste zile, în teritoriu de către Claudiu Manta, candidat PSD pentru locul doi la Senat, Andrei Maioreanu, locul patru la Senat, de fostul prefect de Gorj, Alin Văcaru, candidat PSD la Camera Deputaţilor pe locul trei, Ciprian Florescu, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, dar şi de Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here