CEx pentru directivele de la centru! PSD Gorj decide soarta primarului de Iași

640

Comitetul Executiv al PSD Gorj va fi întrunit, miercuri, de conducerea organizației, şedinţa urmând să se desfăşoare la Muzeul Judeţean, începând cu ora 11.00. Anca Borduşanu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că liderii organizaţiei, Florin Cârciumaru şi Mihai Weber, le vor transmite pesediştilor care fac parte din Comitetul Executiv, ultimele măsuri pe linie de partid, venite din partea lui Liviu Dragnea, şeful PSD la nivel naţional. Una dintre temele abordate la Comitetul Executiv al PSD Gorj va fi poziţia filialei faţă de primarul Iaşiului, social-democratul Mihai Chirica, care a avut ieșiri publice în legătură cu demisia ministrului Justiției, în plin scandal pe Ordonanța 13. CEx se va organiza azi în toate filialele PSD din țară, potrivit directivelor de la centru.

Fără promovări pe locurile vacante
Bordușanu a negat, marți, că în cadrul acestei ședințe se vor completa și posturile de vicepreşedinţi ai organizaţiei, dar şi pe cele de membri în Biroul Permanent Judeţean, locuri rămase vacante după plecarea lui Ion Călinoiu şi a lui Ion Ciocea.
De altfel, Luis Popa și Toader Pasti Cristian sunt însă doi dintre social-democrații care și-au manifestat, în ultimul timp, în spațiul public nemulțumirile legate de statutul lor de simpli membrii în organizația PSD Gorj, ambii declarându-se pregătiți și capabili pentru funcții importante atât în administrație, cât și politice. Pasti ar putea însă să rateze o astfel de promovare, deoarece a avut reacții similare și publice ca și primarul Iașului, legat de demisia ministrului Justiției și a ordonanțelor buclucașe.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here