Chirie pentru tinerii care locuiesc în căminul de la “Traian Vuia”

581

Primăria municipiului Târgu-Jiu va institui chirii modice pentru cei aproape 80 de tineri care locuiesc la etajul trei al Liceului “Traian Vuia” şi care provin de la casele de copii. Decizia vine ca urmare a faptului că au existat reclamaţii cu privire la faptul că municipalitatea susţine cazarea acelor tineri evacuaţi din centrele de ocrotire sociale la căminul Liceului “Traian Vuia”.
“La căminul din cadrul Liceului Auto avem etajul trei ocupat de copiii de la casele de copii şi vrem ca începând cu acest an să putem intra în legalitate în sensul că, pe viitor, copiii să plătească o mică chirie”, a declarat Florin Cârciumaru, edilul municipiului Târgu-Jiu. Acesta susţine că odată cu finalizarea celor două blocuri de locuinţe sociale aflate în construcţie în zona de nord a municipiului, din strada Ciocârlău, unităţile locative dintr-un bloc vor fi atribuite contra-cost tinerilor cazaţi în prezent la căminul Liceului „Traian Vuia”. “Până când vom reuşi să îi mutăm din acest cămin în blocurile de locuinţe sociale pe care le construim în zona Ciocârlău, vrem ca ei să plătească şi la cămin o chirie modică. Deocamdată nu a fost stabilită suma. Deja am făcut un program de reparaţii şi igienizări pentru etajul respectiv ca să putem funcţiona şi cu căminul dacă nu vom reuşi să îi mutăm în blocurile sociale. Vom lua autorizaţie pentru parter, etajele unu şi doi, urmând ca pe etajul trei, în urma unor îmbunătăţiri, să îi ţinem şi peste iarnă dacă nu se vor finaliza locuinţele sociale din partea de nord a municipiului. Am decis introducerea unei chirii, deoarece sunt anumiţi oameni care s-au legat până şi de aceşti copii şi nu vrem să mai fie discuţii. Am crezut că este omeneşte să întindem o mână de sprijin şi ajutor copiilor, dar iată că trăim într-o societate unde mai există şi răutăţi”, a precizat Cârciumaru.
În vederea stabilirii unor chirii pentru cei aproximativ 80 de tineri proveniţi din instituţiile de ocrotire socială din Târgu-Jiu, se vor întocmi anchete sociale care să stabilească situaţia în care aceştia se află şi să se facă o estimare a cheltuielilor cu utilităţile ce vor fi suportate din bugetul local al municipiului Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here