Ciocea se judecă cu PSD și luna viitoare

598
Jpeg

Procesul pe care Ion Ciocea l-a intentat PSD Gorj după ce a fost scos de pe listele electorale de acum un an va continua și luna viitoare. Atât el, cât și reprezentantul partidului în acest proces, purtătorul de cuvânt Anca Bordușanu, au cerut instanței să mai acorde un termen, pentru că ambele părți au depus documente pe care doresc să le studieze. Pentru a-și pregăti contraatacul, fiecare parte din proces a fost de acord ca judecata să se reia la mijlocul lui decembrie, până atunci fiind timp suficient pentru studierea actelor. Ciocea a adus zeci de documente prin care demonstrează că inclusiv starea de sănătate i-a fost afectată prin excluderea lui de pe lista cu candidați, în ciuda faptului că PSD Gorj decisese să îl susțină pentru un post de deputat pe locul 2. Lista nu a fost însă validată la centru, iar acum primarul de la Bustuchin cere ca partidul să îi plătească toți banii pe care i-ar fi încasat ca parlamentar pe parcursul mandatului, el sperând ca măcar de acum încolo listele validate de o organizație județeană să nu mai fie modificate de șefii din Capitală.
PSD Gorj, în schimb, prin Anca Bordușanu, speră ca procesul să se încheie în favoarea sa, filiala fiind de părere că o instanță nu se poate implica în stabilirea listelor cu candidați ai unui partid politic. Legea prevede că o formațiune politică înregistrată oficial este singura care își poate stabili candidații pe care îi susține, motiv pentru care acum social-democrații gorjeni așteaptă cu încredere mijlocul lunii viitoare pentru a vedea ce decide instanța.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui CRISTI Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here