CJ Gorj, partener în proiectul de voluntariat “Solidari cu cei de lângă noi”

486

20 de elevi şi preşcolari din cinci familii defavorizate din comuna Leleşti au primit, ieri, la sediul Consiliului Judeţean Gorj, ghiozdane şi rechizite, acţiunea făcând parte din proiectul începând în luna mai, intitulat “Solidari cu cei de lângă noi”.

În perioada 6 mai 2015 – 5 octombrie 2015, la nivelul judeţului Gorj, se derulează proiectul “Solidari cu cei de lângă noi”, sub deviza “Solidaritate, bucurie, speranţă”. Proiectul este iniţiat de Colegiul Tehnic “General Gheorghe Magheru” (coordonator), având ca parteneri educaţionali Consiliul Judeţean Gorj, Fundaţia Cultural Ştiinţifică “Gheorghe Magheru” şi Primăria comunei Leleşti. Acţiunea vizează o amplă activitate de voluntariat în folosul mai multor familii cu probleme materiale din localitatea Leleşti, ai căror copii sunt sau nu elevi ai Colegiului Tehnic “General Gheorghe Magheru” Târgu-Jiu.
Grupul ţintă al proiectului este un număr de 20 de elevi şi preşcolari, proveniţi din cinci familii defavorizate de pe raza comunei Leleşti, obiectivul major fiind dezvoltarea spiritului de solidaritate şi ajutorare din partea elevilor Colegiului Tehnic “General Gheorghe Magheru” către familiile cu probleme materiale, cu sprijinul autorităţilor publice locale. Obiectivele specifice ale proiectului sunt: dezvoltarea spiritului de solidaritate şi ajutorare; respectarea procedurilor legale şi a drepturilor celorlalţi; reducerea abandonului şcolar în rândul copiilor din familiile ţintă; reducerea marginalizării şi integrarea în colectivităţile şcolare a copiilor din familiile ţintă; creşterea nivelului de cultură a şcolarilor implicaţi; respectarea diferenţelor (credinţe, opinii, idei, religie).
Printre activităţile derulate în cadrul proiectului s-au numărat: o vizită realizată de elevii şi profesorii Colegiului Tehnic “General Gheorghe Magheru” la domiciliul familiilor ţintă, împărţirea de produse alimentare, îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării si stabilirea, împreună cu părinţii, a programului pentru următoarele activităţi: vizite realizate la Târgu-Jiu de cei 20 de copii în diferite locaţii, cum ar fi Parcul „Constantin Brâncuşi”, City Mall Târgu-Jiu, Parcul “Coloana Infinitului”, cofetării, Palatul Elevilor, Biblioteca Judeţeană “Christian Tell” Gorj, Teatrul “Elvira Godeanu”, cinematografele din oraş, Universitatea “Constantin Brâncuşi”. O etapă importantă a proiectului a avut loc chiar ieri, prin oferirea celor 20 de copii din grupul-ţintă a unor ghiozdane complet echipamente cu cele necesare pentru noul an şcolar. Până la finalizarea proiectului, coordonatorii acestuia doresc oferirea de pachete alimentare celor cinci familii defavorizate din Leleşti, precum şi realizarea unui album de fotografii şi a unui film de prezentare cu toate componente proiectului.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here