“Clubul suporterilor”, înscris în Liga a 4-a

544

Asociaţia Sportivă Club Sportiv CEO 2017 Pandurii a obţinut certificatul de identitate sportivă şi se va înscrie în campionatul judeţean, în următorul sezon. De altfel, clubul îşi propune să activeze pentru început cu două secţii: de fotbal şi baschet. Din primele informaţii, “clubul suporterilor” nu va cere fonduri de la autorităţile locale şi judeţene, şi astfel rămâne de văzut cine va finanţa activitatea echipei/echipelor. Structura sportivă a fost înfiinţată de 6 reprezentanţi ai Asociației Liga Suporterilor “Durii”, sprijiniţi de oameni din sport, minerit şi alte domenii de activitate. Iniţiatorii proiectului sunt convinşi că Pandurii Târgu Jiu, formaţie care activează în eşalonul doi, nu poate evita falimentul, iar fotbalul din oraş nu trebuie să dispară odată cu moartea echipei fanion. “În martie 2018, am primit Certificatul de Identitate Sportivă și autorizație sportivă de funcționare a noului club pe două secții, de fotbal și baschet. Noi vom înscrie această echipă în Liga a 4-a în sezonul 2018-2019. Am considerat moral să începem de jos și să nu facem greșelile din trecut. Încercăm să facem un buget real, nu virtual, ca la fosta echipă.Vom merge la ANAF pentru eliberarea unui cod fiscal, apoi vom începe negocierile cu oamenii de afaceri care vor să vină lângă noi. O să căutăm jucători din zonă și vom juca pe noul stadion municipal din Târgu Jiu”, a spus, la Sport Total FM, Valeriu Peptenatu, preşedintele Asociației Liga Suporterilor “Durii”.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here