Clubul White Wolf a organizat o nouă ediție a Rando Carpați

627

Clubul Montan White Wolf Baia de Fier a organizat, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Gorj, o nouă ediţie a competiţiei Rando Carpaţi. Competiția s-a desfășurat pe data de 10 iunie, co-organizatori fiind Federaţia Română de Orientare – Bucureşti,  Federaţia Română Sportul Pentru Toţi – Bucureşti şi Asociaţia Judeţeană Sportul Pentru Toţi – Târgu Jiu.

La sfârşitul săptămânii trecute, mai exact în data de 10 iunie, în Baia de Fier şi Polovragi s-a desfăşurat competiţia Rando Carpaţi. Prin organizarea Rando Carpaţi s-a urmărit dezvoltarea spiritului de solidaritate şi fairplay, participând echipe formate din două persoane care se ajută reciproc pentru a parcurge întregul program. De asemenea, un alt obiectiv a fost dezvoltarea abilităţilor de orientare: pe tot parcursul traseului, competitorii trebuind să ştie cu exactitate care este poziţia lor pe hartă şi pe teren, dar şi dezvoltarea perspicacităţii: la categoria Open echipele susţinând o probă teoretică, unde au răspuns la o serie de întrebări despre zonă.

Participanți din Gorj, Dolj și București
La ediția din acest an a competiției Rando Carpaţi au participat zeci de persoane, din Gorj, Dolj și București. “Ne-am propus să adunăm iubitorii de munte interesați de latura competițională, sportivă, dar și persoane pentru care turismul în natură este un prilej de relaxare și descoperire a minunilor de lânga noi; oameni ce pot parcurge un traseu turistic împreună cu familia ori prietenii. Indiferent de vârstă şi nivelul pregătirii sportive, se poate participa la un astfel de concurs. Tot ce contează este dorința de a petrece timpul în natură!”, a declarat Gabriel Dan Chiriac, președintele Clubului Montan White Wolf Baia de Fier.
Prin sistemul competițional adoptat, Rando Carpați dorește să descătușeze forțele interioare ale fiecăruia dintre participanți în condiții de libertate deplină. Posibilitățile de alegere a traseului, viteza de deplasare, punctele de repaus și belvedere sunt suficiente motive pentru a opta pentru acest gen de reaîntoarcere la natură.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here