Colegiul Tehnic „Henri Coandă” angajează contabil şef

528

Colegiul Tehnic „Henri Coandă” din Târgu Jiu, Județul Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale vacante de contabil șef. Data limită pentru depunerea dosarelor este 6 ianuarie 2015.

Pentru a putea participa la acest concurs, candidaţii trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, minimum 2 ani vechime pe post de contabil în învăţământ şi cunoştinţe operare PC. Dosarul de concurs trebuie să conţină următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează; adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate; curriculum vitae. Concursul va consta în două probe: o probă scrisă, programată pe data de 14 ianuarie 2015, şi un interviu ce va avea loc în data de 15 ianuarie 2015.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here