Pe harta europeană a monumentelor artistice şi istorice, Columna Traiana, reprezintă, fără niciun fel de îndoială, o splendidă cronică în piatră, cu multiple reliefuri care redau războaiele romanilor cu dacii şi mai mult decât atât, cucerirea Daciei – premisă a colonizării şi romanizării ţinuturilor carpato- danubiano-pontice – obârşia şi geneza poporului român. Mai exact, sculpturile prezentate pe acest monument comemorativ, reprezintă scene din luptele dintre Traian şi Decebal, cu ajutorul cărora, chiar dacă unele dintre ele au un scop mai degrabă artistic, propagandistic şi părtinitor, vizavi de personalitatea celebrului împărat roman şi a bravei sale armate, se pot reconstitui evenimentele şi faptele acelor vremuri de grea încercare pentru poporul geto-dac. Mai ales că multe din lucrările istorice romane au fost pierdute, exceptând unele rezumate păstrate din Istoria romană a lui Dio Cassius.
Altfel spus, ne interesează, în primul rând, valoarea documentară a Columnei Traianei, inaugurată la 12 mai 113 d.H în forumul Romei, construit şi acesta tot din porunca biruitorului împărat, sub ”patronajul” celebrului arhitect Apollodor din Damasc. Înaltă de circa 40 de metri, cu un diametru la bază de 3,8m şi cu o friză desfăşurată în spirală, de la baza fusului şi până la vârf de 265m, superba operă, caută să scoată cât mai mult în evidenţă războaiele romanilor cu dacii. Mai concret, redând mersul evenimentelor, friza istoriată, începe cu un prim episod – trecerea Dunării de către romani, iar de aici se continuă cu diferite scene care reprezintă înaintarea armatelor romane pe o vale de râu, ieşind în evidenţă şi o altă scenă care redă sosirea unei solii care aduce împăratului un mesaj de pace scris pe o ciupercă. Acesta este un prim segment al frizei, dar care culminează cu marea bătălie de la Tapae. Al doilea episod al primului război înfăţişează de această dată luptele armatelor romane cu o coloană de daci şi sarmaţi, pătrunsă la sud de Dunăre. Metopolele caută să scoată în evidenţă luptele crâncene de pe tot talvegul marelui fluviu, pentru ca în final una din scenele Columnei să-l înfăţişeze pe victoriosul împărat aclamat de soldaţii săi, pe de altă parte şi alţi soldaţi romani care-şi îngrijesc rănile, dovadă că luptele între cele două mari forţe militare combatante au fost extrem de violente. În fine, în cel de-al treilea episod din primul mare segment al Columnei, care prezintă primul război daco-roman (101-102 d.H.), basoreliefurile redau înaintarea romanilor spre inima Daciei, asedierea Sarmisegetuzei şi incendierea aşezărilor şi cetăţilor dacice, iar pe un ultim tablou – închinarea lui Decebal în faţa ilustrului învingător, împăratul Traian.
Al doilea război daco-roman este şi el împărţit în trei episoade, primul reprezentând marşul împăratului Traian din Italia şi până în Dacia (pe mare şi pe uscat). La Drobeta îşi concentrează armata şi inaugurează podul construit peste Dunăre de către Apollodor din Damasc între anii 103-105 (gigantica construcţie cu picioarele din piatră şi suprastructură din lemn). Aici se vede inclusiv momentul în care Traian, înconjurat de comandanţii săi de armată, aduce o jertfă solemnă marelui Zeu, iar după terminarea actului religios, primeşte un grup de soli ”barbari”, înfăţişaţi pe Columnă în costumele lor pitoreşti de acasă, care îl asigurau de neutralitatea lor în noul război cu Decebal. Urmează alte lupte sângeroase de ambele părţi, pentru ca în al doilea episod metopolitan de pe columnă să fie înfăţişat asediul Sarmisegetuzei, cu imagini din bătălia plină de dramatism, distingându-se până şi scena în care dacii îşi împărţeau şi ultimele rezerve de apă, strecurându-se, după înfrângere, spre munţi, în intenţia de a se reorganiza pentru o nouă rezistenţă armată. În fine, în al treilea episod se pot vedea imaginile cu ultimele încercări de rezistenţă ale dacilor, dar mai cu seamă sinuciderea cu sabia a regelui Decebal, care nu vroia să fie prins de romani. Nu în ultimul rând, întreagă această “naraţiune” în piatră sculptată se încheie cu imaginile dacilor care coboară din munţi către vetrele caselor lor, unde vor trebui să convieţuiască alături de romani, ceea ce va însemna un prim şi important pas privind geneza poporului român. Or, imaginile de pe Columna Traiana, despre care am făcut vorbire, redau pe fond, încleştarea dintre bravul popor roman şi neînfricaţii daci – o adevărată epopee din trecutul glorios al înaintaşilor noştri, friza spirală constituind, dincolo de marea ei valoare artistică, un document de primă importanţă, atât pentru istoria Imperiului roman, cât şi pentru istoria poporului român.
În continuare, nu ne vom opri prea mult asupra cauzelor războaielor cu dacii, fiind limpede că la baza acestor conflicte era, în primul rând, cucerirea Daciei pentru imensele ei bogăţii, mai ales că Imperiul roman trecea printr-o criză economică notabilă, ce impunea o astfel de expansiune teritorială. Şi măcar pentru a lua aminte istoria zbuciumată ale acelor vremuri, când romanii luptau pentru stăpânire, iar dacii pentru libertate, iată că meşterii care au încrustat în marmura eroicele lupte, sunt impresionaţi şi imortalizează, dincolo de scenele triumfului roman, cu victoria înaripată, punând la picioarele marelui împărat un coif dacic şi un scut roman înconjurat cu lauri şi o altă scenă tristă şi totuşi dătătoare de o tainică speranţă a continuităţii înaintaşilor noştri pe aceste meleaguri. Adică este vorba de tabloul care arată lumii cum, femeile cu prunci în braţe, bărbaţi şi copii cu turme de vite – oi, capre, boi, etc., coboară din munţi la vale, cum mai spuneam, spre vetrele lor. În plus, din imaginile dăltuite pe columnă, autorii acestui impunător monument nu pierd din vedere cavalerismul romanilor biruitori, care recunosc vitejia şi spiritul de jertfă al dacilor pentru apărarea libertăţii şi fiinţei lor de neam. Ceea ce ne face să privim cu mândrie şi mai ales cu interes că altoiul cuceririi şi colonizării Daciei de către romani, de asemenea foare bine reprezentate de Columna Traiana, conturează deja actul de bază, de naştere al poporului nostru. Pentru că, privind şirul evenimentelor, este logic că după transformarea Daciei în provincie romană, populaţia autohtonă nu avea interesul emigrării în masă şi în afara Daciei, cu atât mai mult cu cât nici noii stăpâni, care aveau nevoie de mână de lucru pentru exploatarea marilor bogăţii ale noii provincii cucerite, dimpotrivă aceasta a fost cruţată, contribuind decisiv alături de coloniştii, aduşi din toate părţile imperiului, la prosperitatea economică a imperiului, dar şi la dezvoltarea şi ridicarea gradului de civilizaţie în noua Dacie Felix – aşa cum avea să fie numită această provincie din Carpaţi de către patricienii romani. Aşadar, viaţa în aceste ţinuturi carpato-danubiano-pontice, treptat va reveni la normal, într-un proces de simbioză etnică, prin natura noilor relaţii economico-sociale şi lingvistice, statornicite în timp. Iar simbolic vorbind, Imperatorul Traian, cel din “vârful” Columnei, a fost unul dintre străluciţii părinţi ai poporului roman, alături de neînfricatul şi înţeleptul rege Decebal. Desigur, că în materialul de faţă nu ne propunem a fi parte la polemica încă destul de aprinsă între specialiştii în domeniu, privind veridicitatea istorică, ori ba, a imaginilor de pe coloană, părerile fiind împărţite, sau mai exact dacă artiştii au respectat întru totul adevărul istoric. În schimb ne-am propus să desluşim cât de cât evenimentele, identificate fie şi vag, pe scenele de pe Columnă, legate de trecutul poporului roman. Mai exact, de modul de viaţă al strămoşilor noştri, de cultura lor materială şi spirituală, de momentele de cumpănă, chiar de chipul şi înfăţişarea acestora, cu toate calităţile sau defectele, indiferent că au fost daci sau romani. Şi considerăm că măcar în parte am reuşit a desluşi astfel de aspecte, esenţa însemnând de aici înainte procesul continuităţii şi romanizării – ca fundament temeinic al formării limbii şi poporului român. Iar împăratul Traian are marele merit de a fi pus aceste trainice temelii ale romanităţii de la nord de Dunăre, între altele printr-un plan sistematic de aşezare a unor populaţii puternic romanizate, legată economiceşte de bogăţiile Daciei. De aici, întregul proces de simbioză daco-roman îşi va urma cursul firesc, indiferent de cei ce vor urma la cârma marelui imperiu, retragerea Aureliana de la 271 lăsând în urmă nu doar o Dacia Romana, edificată şi bine rânduită după obiceiurile, legislaţia şi administraţia romană, dar şi un mediul prielnic pentru apariţia primilor germeni ai creştinismului, după cum, bunăoară, se zice că Pliniu cel Tânăr auzea adesea în provincia sa pontică, cântându-se psalmii şi imnurile lui Crist. În fine, este de reţinut că în scurgerea veacurilor, de la Decebal şi Traian încoace, spre vremurile noastre, poporul roman a trăit totuşi o viaţă grea şi modestă, mereu pândit şi supus invaziilor străine, împotriva cărora a luptat cât a putut cu dârzenie şi eroism, adeseori, numai codrul s-a făcut “frate cu românul”. Dar cu toate vicisitudinile şi momentele de cumpănă, acest popor a rezistat şi a continuat să trăiască pe vatra sa străbună, de la zămislitorii de neam la descălecătorii de ţară, străbătând în continuare în istorie, toate momentele de referinţă ale luptelor pentru libertate şi până la împlinirea idealului supreme – făurirea statului naţional unitar român. Şi iată că astăzi, oriunde în ţară, întâlnim un adevărat muzeu în aer liber cu vestigii şi mărturii arheologice sau lingvistice, construcţii vechi şi cetăţi, lăcaşe de cult creştin, monumente, statui şi obeliscuri, troiţe şi alte borne ale trecutului şi vitejiei neamului românesc. Iar toate aceste dovezi fără echivoc, ne obligă la o readucere aminte, despre ceea ce simbolizează, între altele şi astăzi, bunăoară, Tapae, Tabula Traiana şi Zeus Danubius, situl arheologic de la Sarmisegetuza Regia sau Tropaeum Traiani, Rovine, Podul Înalt şi Călugăreni, Câmpia Soarelui, Griviţa şi Plevna, Mărăşti- Mărăşeşti-Oituz, Alba Iulia, Oarba de Mureş, Păuliş şi Carei, samd. Or, nu este de datoria noastră, a urmaşilor, dintr-o simţire patriotică şi o firească logică, să cunoaştem şi să ne preţuim istoria şi trecutul neamului, acest pământ mereu frământat cu sângele strămoşilor în aprigele şi eroicele lor lupte pentru libertate, demnitate şi unitate naţională, imboldul suprem dându-l înaintaşii noştri daci, chiar prin ceea ce reprezintă şi astăzi cronica figurată, Columna Traiana?
Prof. Vasile Irod
