Comisia Mixtă a CEO a stabilit ca echilibrarea de 160 de lei brut/salariat să ajungă la EMC-uri!

566

În cadrul Comisiei Mixte Administrație-Sindicate, ce a fost organizată, vineri, la Direcția Minieră a CE Oltenia, s-a stabilit ca banii ce revin angajaților pentru echilibrarea de salarii să fie transmisă EMC-urilor, într-o primă etapă. EMC-urile ar urma să împartă unităților din subordine banii primiți, iar liderii de sindicat împreună cu șefii angajaților să fie ultimii care să aibă un cuvânt de spus la împărțirea banilor. Unui angajat i-ar reveni 160 de lei brut la salariu, din care va rămâne, în mână, cu doar 110 lei net.

Suma primită de fiecare salariat, după negocierile sindicatelor de săptămâna trecută de la Ministerul Energiei, nu acoperă necesarul financiar al angajaților companiei, care se așteptau la o mărire salarială mult mai consistentă față de salariul minim pe economie. Un salariu minim ar fi trebuit să ajungă la CEO la 2300 de lei fără sporuri, pe când acum leafa este extrem de mică. “Diferența dintre minerii din fostul SNLO și cei din celelalte sucursale este 1000 de lei la salariu. Echilibrarea este nefăcută în atare condiții. Din punctul meu de vedere, Boza s-a speriat de protestele care au fost și încearcă să nu își mai asume responsabilitatea echilibrării, aruncând câțiva bănuți către mineri și energeticieni. Mai mult, i-a calmat și pe unii liderii cărora li s-a dat importanță în împărțirea acestor bani pe la unități. Sunt ferm convins că acești bani nu vor ajunge astfel la cei cu clase mici, ci tot la rubedeniile și pilele liderilor de sindicat și ale directorilor de EMC-uri și unități’’, a declarat Nicu Bunoaica, liderul Sindicatului Solidaritatea 2013 de la Lupoaia. De altfel, luni, liderii Federației Energetica se vor întâlni în cadrul Departamentului de la Târgu-Jiu pentru a discuta pe marginea celor stabilite în comisia mixtă. Deja o parte dintre liderii respectivi nu vor să participe la împărțirea banilor pe această așa-zisă echilibrare pe care o consideră o ofensă adusă angajaților Complexului Energetic Oltenia. “Angajații nu sunt de acord cu această echilibrare și vor o indexare a grilei de salarizare ori o nouă grilă în care clasa 1 să fie echivalentul a 2200 de lei. Această grilă ar fi reală față de salariul minim pe economie care a crescut, în timp ce grila de salarizare nu a fost indexată niciodată’’, a completat liderul din Motru, care susține că minerii sunt pregătiți să pună piciorul în prag ca să nu mai fie batjocoriți.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here