Comisie de examen de la SJU, interceptată telefonic de procurorii Parchetului Curţii de Apel Craiova

583

Membrii comisiei de examen a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, care au avizat câştigătorii posturilor vacante din cadrul unităţii medicale, în toamna lui 2012, angajări făcute cu scandal, au fost informaţi, abia la finalul lui 2014, că au avut telefoanele ascultate. Mai exact, timp de o jumătate de an, medicii, asistenţii şi un sindicalist, care au făcut parte din comisia respectivă, au avut toate apelurile telefonice interceptate, asta cu avizul procurorilor din Craiova. De altfel, membrii comisiei în cauză au fost, de asemenea, audiaţi de procurori, în dosarul care a dus la trimiterea în judecată a fostei asistente-şefe a ATI, Daniela Samoilă, pentru trafic de influenţă.

Cei care au făcut parte din comisia de examen a SJU Târgu-Jiu, în toamna lui 2012, au primit cadou, cu puţin timp înainte de Crăciun, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, o scrisoare. În plic nu era însă o felicitare cu “La mulţi ani” ci o epistolă prin care destinatarii erau informaţi că, în perioada septembrie 2012-februarie 2013, au fost interceptaţi telefonic în dosarul privind angajările ilegale de acum doi ani de la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova transmitea acest lucru membrilor comisiei după aproape un an şi jumătate de la aprobarea interceptării telefonice a celor care au fost, la rândul lor audiaţi în acest dosar.
De altfel, comunicarea către componenţii comisiei s-a făcut abia după ce fosta asistentă-şefă, Daniela Samoilă, a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, lucru petrecut în decembrie 2014.
Din comisia în cauză a făcut parte, în 2012, un medic de specialitate, o asistentă şefă sau directorul de îngrijiri medicale a SJU, un reprezentant al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGAMR) Gorj şi unul al sindicatelor.

Sesizări la baza dosarului angajărilor ilegale
Prin rechizitoriul nr. 676/P/2014 din 02.12.2014, procurori ai Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, au dispus trimiterea în judecată, a inculpatei Samoilă Daniela – asistent medical la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg. Jiu pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 291 alin. 1 din Codul penal, solicitând totodată luarea măsurii arestării preventive faţă de aceasta, pe o perioadă de 30 zile. Din rechizitoriul întocmit a rezultat că a pretins şi primit în cursul lunii noiembrie 2012 suma de 10.000 lei de la numita Văcăroiu Mariana, lăsând să se creadă că are influenţă asupra numitei Olariu Nadiana Rozalia – şefa Serviciului Resurse Umane din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg. Jiu, promiţând intervenţia sa pe lângă această persoană, pentru a facilita promovarea concursului organizat pentru ocuparea unui post de infirmier în cadrul secţiei de chirurgie a acestei unităţi sanitare. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Gorj, la data de 02.12.2014.
Rechizitoriul din decembrie 2014 arată de altfel că procurorii ştiau, potrivit interceptărilor, de felul cum se tranzacţionau posturile la SJU încă din vara lui 2012, în septembrie 2012, deja membrii comisiei de examen fiind monitorizaţi.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here