Comuna Albeni s-a dotat cu centru de permanență

1391

Cel de-al 21-lea centru de permanență din județul nostru funcționează la Albeni. Acesta a fost inaugurat duminică, zi în care a fost de gardă chiar medicul coordonator, dr. Ramona Hortopan. Aceasta spune că autoritățile locale s-au implicat foarte mult pentru ca și centrul să fie funcțional și să fie dotat corespunzător.

Numărul centrelor de permanenţă din Gorj a crescut sistematic, în ultimii doi ani; în luna martie 2015 s-a dat în folosinţă cel de la Câlnic, iar în iunie a devenit funcţional şi cel de la Scoarţa. În luna februarie 2016 s-a dat în folosinţă şi centrul de permanenţă de la Căpreni, iar în noiembrie a devenit funcţional cel de la Băleşti. Duminică, 12 noiembrie 2017 a fost inaugurat cel de-al 21-lea centru de permanență din județul nostru, care funcționează la Albeni. El a fost înfiinţat în satul Mirosloveni, la fosta brutărie a localităţii, autoritățile implicându-se foarte mult pentru a face să fie funcțional acest centru.

Program pe timp de noapte și de sărbători
La ora actuală, 21 de centre de permanenţă sunt funcţionale în judeţul nostru, în localităţi precum: Samarineşti, Cătunele, Mătăsari, Peştişani, Logreşti, Turburea, Prigoria, Târgu-Jiu – trei centre, Tismana, Crasna, Tetila, Bîlteni, Târgu-Cărbuneşti, Ţicleni, Câlnic, Scoarţa, Căpreni, Băleşti și Albeni.

În localităţile unde există centre de permanenţă este asigurată asistenţa medicală de către medicii de familie gorjeni începând cu prima zi a săptămânii şi până vineri, între orele 15.00-08.00. Şi în zilele de sâmbătă şi duminică şi cu ocazia sărbătorilor legale, serviciul de permanenţă se efectuează în intervalul 08.00-08.00 a doua zi.

Potrivit legislaţiei în vigoare, cuantumul sumelor primite de către cadrele medicale pentru activitatea desfăşurată în cadrul centrelor de permanenţă se face în funcţie de numărul orelor lucrate. Spre exemplu, pentru medici, contravaloarea unei ore lucrate este de 12,8 lei, iar pentru asistente este de opt lei. În plus, medicul coordonator mai primeşte 15% pentru activitatea de coordonare, iar dacă centrul de permanenţă este organizat în cadrul unui cabinet medical privat, doctorul care deţine cabinetul, primeşte încă 6,4 lei pe oră pentru acoperirea cheltuielilor administrative.
Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here