Concurs pentru șefi în Poliția Gorj – Ambii candidați la șefia Poliției Rovinari, respinși

1206

Cei doi candidați, care au susținut interviul structurat pe subiecte profesionale pentru încadrarea în funcția de șef al Poliției Orașului Rovinari, au fost declarați ”respinși”. La concurs s-a înscris și actualul comisar-șef, Minel Sanda, cel împuternicit în 2016 să conducă instituția, acesta reușind să obțină nota 5,07. Contracandidatul său, comisarul de poliție Alin Cristian Arbagic, a obținut nota 3,90, fiind declarat ”respins”. În 2012, în perioada în care era ofițer la Serviciul de Investigare a Fraudelor Gorj, Minel Sanda a avariat patru autoturisme, după ce a condus mașina sub influența băuturilor alcoolice. Acesta era în concediu în momentul producerii evenimentului. Etilotestul a indicat o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă ulterior a cerut recalcularea alcoolemiei de către Institutul de Medicină Legală Mina Minovici.16996875_1469002373159752_643634557_n

Fostul purtător de cuvânt al IPJ Gorj, șef în cadrul Serviciului de Investigații Criminale
Și Florin Roșca, fostul purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, a participat la concursul organizat pentru încadrarea funcției de șef, însă al Biroului Supravegheri Judiciare, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, condus în prezent de comisarul șef Viorel Savu. Florin Roșca a reușit să obțină nota 8,26, fiind declarat ”admis”. Concursul a avut loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, pe 20 februarie, iar proba a constat în susţinerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale.rosca

Demisionarul de la Poliția Turceni, șef la Stoina
Singurul candidat care a participat la concursul organizat pentru încadrarea în funcția de șef al Secției 8 Poliție Rurală Stoina a fost Cătălin Tiberiu Vlad, cel împuternicit să conducă instituția după ce, în 2015, a demisionat din funcţia de şef al Poliţiei Turceni. La examenul organizat pe 20 februarie, acesta a obținut nota 8,55, fiind declarat ”admis”. Subcomisarul și-a dat demisia din funcția de șef al Poliţiei Turceni, după ce patru agenţi aflaţi în subordinea sa au fost cercetați pentru că ar fi luat mită de la transportatorii de cărbune sustras din carierele Complexului Energetic Oltenia. Cătălin Tiberiu Vlad a condus instituția din 2011, până în anul 2015, ulterior fiind împuternicit la Stoina, la subunitatea coordonată de Poliţia Oraşului Târgu-Cărbunești. Posturile arondate Secției 8 Poliție Rurală Stoina sunt: Berleşti, Bustuchin, Stoina, Licurici, Căpreni, Logreşti, Hurezani, Cruşeţ, Dănciuleşti și Stejari.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here