Concursul ”Apropie-te de Brâncuși” și-a premiat câștigătorii

606

La Biblioteca Județeană ”Christian Tell” s-a desfășurat, ieri după-amiază, festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului de fotografie – selfie ”Apropie-te de Brâncuși”.

Concursul s-a desfășurat în perioada 19 februarie – 13 martie și a fost organizat în ideea de a-i apropia pe tineri, adulți și vârstnici de Brâncuși. Chiar dacă numărul participanților nu a fost foarte mare, organizatorii intenționează să reia ideea și pe viitor.

2”Acest concurs s-a numit ”Apropie-te de Brâncuși” și l-am dedicat împlinirii anul acesta a 149 de ani de la nașterea sa. Am încercat cumva să ajungem și la generația tânără și la generația adultă, printr-un obicei modern. Am fost ușor surprinsă că a mers destul de greu, dar mă bucur că avem câștigători. Apreciez efortul celor care au participat și îi încurajez să o facă și pe viitor”, a declarat Olimpia Bratu, directorul Bibliotecii Județene ”Christian Tell”. ”Ne-am gândit că este o modalitate cumva nepracticată de a te apropia de Brâncuși, de a fi în preajma operelor lui, de a citi o carte cu informații despre Brâncuși sau orice altceva legat de geniul lui. Concursul s-a adresat tinerilor, adulților și vârstnicilor, în egală măsură.

3Vârsta minimă de participare a fost de 14 ani, pentru a-și asuma într-o oarecare măsură responsabilitatea postărilor pe Facebook. Între 19 februarie și 13 martie a fost perioada afectată concursului. Participarea nu a fost numeroasă; am constatat o reticiență în a posta, lucru curios dacă ținem cont de faptul că tinerii, cel puțin, folosesc selfie-ul cu orice ocazie. Este un început. Ne gândim chiar să continuăm ideea aceasta de a promova valorile patrimoniale într-un mod direct adică omul se duce acolo, îl vede și demonstrează că a fost și a vizitat. Au fost acordate până la urmă șase premii, care să arate cumva că nu s-a participat degeaba”, a spus Viorel Surdoiu, redactor BJCT Gorj și unul dintre membrii juriului. Cei șase câștigători au fost: Vlad Popescu (Premiul I), Ioana Toloargă (Premiul II), Flaviana Iuga (Premiul II), Adina Lilă (Premiul III), Bianca Nanu (Premiul III) și Mariana Pusdrea (Premiul Special). Aceștia și-au primit ieri premiile.

4

Manifestările dedicate lui Brâncuși continuă
Seria manifestărilor dedicate marelui sculptor Constantin Brâncuși va continua în weekend la Biblioteca Județeană ”Christian Tell”. ”În continuarea evenimentelor dedicate Anului Brâncuși, sâmbătă, începând cu ora 10.00, se va desfășura la Biblioteca Județeană teatru-labirint, un teatru senzorial în care omul poate să treacă prin momente unice, neavând la dispoziție unul din simțuri, văzul, ci numai pe celelalte. 5Printr-un traseu stabilit va lua legătura cu momente ale vieții lui Brâncuși, tematica fiind în general axată pe viața și opera lui Brâncuși. Teatrul labirint este organizat de Cercul de Creație și Lectură al Colegiului Național ”George Coșbuc” Motru, în parteneriat cu Biblioteca și pentru că se va intra individual în acest traseu, participarea este dinainte stabilită, pe bază de invitație. Vor intra cel mult 15 persoane. Sperăm că se va ivi momentul să repetăm această acțiune”, a spus Viorel Surdoiu.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here