Concursuri pentru primăriile Roşia de Amaradia şi Turceni

490

Posturile vacante din cadrul administraţiilor publice locale din judeţul nostru continuă să ocupe în urma organizării unor astfel de concursuri. În ultimele zile, au fost anunţate concursuri pentru ocuparea a patru funcţii din cadrul primăriilor Turceni şi Roşia de Amaradia.

Primăria oraşului Turceni organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor contractuale: de conducere – şef centru creşă; de execuţie – educator puericultor. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru postul de şef al creşei din Turceni, condiţiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească viitorii candidaţi sunt: studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă într-unul din domeniile Ştiinţe Economice, Juridice, Administrative, Sociologie, Psihologie şi Ştiinţe ale educaţiei; vechime de minimum doi ani în specialitatea studiilor. De asemenea, pentru funcţia de educator puericultor, se cer: studii medii/PL/superioare absolvite cu diplomă de bacalaureat şi certificat de calificare profesională în educaţie timpurie/ sau diplomă de licenţă cu profil sociopsihopedagogic sau pedagogic, dar şi vechime de minim un an în specialitate. Data limită pentru depunerea dosarelor este 24 noiembrie, ora 15.00. Proba scrisă a examenului se va susţine pe 8 decembrie, ora 10.00, iar interviurile se vor derula două zile mai târziu, de la aceeaşi oră.

Asistenţi pentru Roşia de Amaradia
Şi Primăria comunei Roşia de Amaradia organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de asistent medical comunitar debutant PL – 2 posturi. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: absolvenţi şcoală postliceală sanitară; specializarea – asistent medical generalist; să deţină certificat de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti. Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. Termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs este ziua de 27 noiembrie, ora 16.00. Examenul scris va avea loc pe 8 decembrie, la ora 11.00, în timp ce interviurile au fost programate pentru data de 11 decembrie.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here