Condamnare finală pentru denunțătorul ex-polițistului Pasăre

800

Dosarul în care a fost judecat soțul femeii din Urdari care l-a denunțat pe fostul șef de post din localitate, Nicu Pasăre, pentru favoruri sexuale, a ajuns la final. Curtea de Apel Craiova a pronunțat, ieri, o sentință prin care bărbatul respectiv, Bebe Rică Tauru este găsit vinovat de acuzațiile ce i-au fost aduse, în dosar fiind judecată și soția sa, denunțătoarea lui Pasăre, dar și fratele acestuia. Dintre toți cei trei inculpați doar Bebe Rică Tauru a fost condamnat, sentința fiind asemănătoare cu cea pronunțată anterior de Judecătoria Târgu-Jiu. “Stabileşte inculpatului Tauru Bebe Rică, pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 32 rap. la art. 228 al. 1 C.pen. Stabileşte inculpatului Tauru Bebe Rică pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 228 al. 1 C.pen. Stabileşte inculpatului Tauru Bebe Rică pedeapsa de 9 luni închisoare. În baza art. 371 C.pen., Stabileşte aceluiaşi inculpat pedeapsa de 3 luni închisoare. În baza art.. 38 alin. 1, 39 alin. 1 lit. b C.pen, Stabileşte inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 5 luni, rezultând pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 83 alin. (1), (3) Cod penal, amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, se arată în decizia Curții de Apel Craiova. Tauru a fost judecat după ce ar fi fost implicat într-un furt de cărbune și ar fi făcut scandal împreună cu fratele și soția sa, lovindu-i pe cei doi paznici care au încercat să îl oprească. Culmea este că el mai este inculpat într-un alt dosar pentru fapte similare, dar în care îi are colegi de dosar și pe doi oameni ai legii. Unul dintre aceștia este chiar Nicu Pasăre, condamnat la rândul său tot cu suspendare în dosarul în care a fost acuzat că a cerut favoruri sexuale soției lui Bebe Tauru pentru a nu continua ancheta ce o viza pe aceasta într-un dosar de furt.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here