Condamnat pentru că și-a batjocorit propria fiică

439

Bărbatul din Rovinari care în urmă cu câteva luni a ajuns în spatele gratiilor pentru că și-a bătut joc de propria fată de 10 ani și-a primit acum pedeapsa din partea instanței de judecată, el urmând să mai stea în spatele gratiilor o perioadă de timp, nu însă atât de mare pe cât ar fi dorit alte rude ale sale. Trei ani și jumătate ar avea de executat Viorel Dumitru Constantin Pop, asta în condițiile în care sentința Judecătoriei Târgu-Jiu nu este definitivă și poate fi contestată de procurori. Magistrații au menținut și măsura arestului preventiv dispus față de inculpat încă de la începutul lunii martie, bărbatul fiind obligat și la plata unor daune morale față de fiica sa, suma putând fi considerată însă ca una modică.
“Obligă inculpatul la plata către Pop C I, reprezentată legal de Pop Eugenia, a sumei de 2000 lei, cu titlu de daune morale. În temeiul art. 274 alin.1 CPP obligă inculpatul la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului din care suma de 200 lei reprezentând onorariul curatorului special se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 274 alin. 1 teza a II a CPP onorariile apărătorilor din oficiu în cuantum de 800 lei, din care 400 lei în cursul urmăririi penale şi 400 lei în cursul judecăţii, ce se vor avansa din fondurile Ministerului de Justiţie, rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în decizia Judecătoriei Târgu-Jiu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here