Condamnat pentru profanare de cadavre sau morminte

354

Bărbatul de 47 de ani, din Turceni, reținut în luna august a anului trecut pentru profanare de cadavre sau morminte și furt calificat, a fost condamnat de magistrații de la Judecătoria Târgu-Jiu.  ”Constată că infracţiunile sunt concurente şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de trei luni, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv două luni, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de cinci luni. Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 17 august 2016, până la 05 septembrie 2016. Ia act că inculpatul este arestat în altă cauză. Cu drept de apel”, a stabilit instanța.

Constantin Zamfirache este acuzat că ar fi distrus trei cruci din cimitirul din localitate, dintre care una era amplasată la mormântul fostei soacre. La 112 a sunat chiar socrul suspectului, care a constatat că ginerele i-ar fi furat și bicicleta din curte. Certurile erau frecvente între cei doi. Mai mult, anchetatorii stabiliseră, într-un alt dosar, ca ginerele să nu se apropie de tatăl soției sale și nici de locuința acestuia. (L.F.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here