Condamnați după un furt de la SE Turceni

473

Patru bărbați au fost găsiți vinovați de Judecătoria Târgu Jiu pentru acuzația de furt calificat, unul dintre ei urmând să ajungă în spatele gratiilor întrucât este recidivist. Cosmin Gheorghe Gorjanu mai avea la activ o condamnare de doi ani cu suspendare decisă de Judecătoria Târgu Cărbunești într-un dosar pentru ucidere din culpă, acum el fiind condamnat la zece luni de închisoare. Cele două pedepse au fost cumulate și bărbatul ar urma să stea după gratii doi ani și zece luni pentru faptele sale. Marian Tudorașcu a primit o condamnare de doi ani de închisoare, dar executarea a fost amânată și înlocuită cu un termen de încercare tot de doi ani, el având de executat și 60 de zile de muncă în folosul comunității la Primăria Plopșoru sau la Școala Gimnazială din localitate. Aceeași instanță a decis și condamnarea pentru frații Gheorghe și Constantin Neagoe, care au primit pedepse de opt și, respectiv, nouă luni, executarea fiind înlocuită cu supraveghere pentru doi ani.
Magistrații au dispus ca indivizii să despăgubească unitatea în cauză, suma nefiind însă una foarte mare, în comparație cu alte furturi înregistrate în sistemul minier și energetic. „Admite acţiunea civilă şi obligă în solidar inculpaţii să plătească părţii civile S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A.-Sucursala Electrocentrale Turceni suma de 1.864,39 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale. În baza art. 276 alin. 1 Cod pr. pen, ia act că partea civilă nu a solicitat obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare. În baza art. 274 alin. 1 Cod pr. pen, obligă inculpaţii la plata către stat a sumei de 250 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei”, au decis judecătorii.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here