Condescu cere în instanță banii înapoi de la Răducan și Ioana

612

Hârtia pe care Marin Condescu a depus-o la instanță și cu care a convins magistrații să nu pronunțe măcar până în primăvară o decizie cu privire la cererea de intrare în faliment a Pandurilor conține, printre altele și o solicitare de recuperare a banilor pe care i-a încasat fostul președinte Narcis Răducan în perioada în care s-a aflat în fruntea clubului. Instanțele de judecată au constatat deja anul trecut că Răducan a fost ilegal în postul de președinte la Pandurii, post în care a avut însă un salariu lunar net de 8500 euro, la care se mai adăugau alte comisioane și venituri care dublau, practic, suma respectivă. Acum, Condescu vine și cere recuperarea banilor respectivi, precum și a sumelor cu care a fost remunerat un alt fost personaj important la echipă în anii trecuți. Este vorba despre Dorin Ioana, numit de AGA în funcția de Director administrativ financiar în 9 decembrie 2014. AGA a decis atunci însă ca Ioana să nu fie plătit pentru postul ocupat, dar, ulterior, el a încasat salarii de multe mii de lei, în timp ce lefurile jucătorilor sau ale angajaților de la club nu au fost achitate cu lunile.


Condescu a formulat cererea respectivă, după ce a devenit creditor majoritar în Adunarea Creditorilor de la Pandurii. Printr-o înțelegere la care a ajuns cu reprezentantul jucătorilor în Adunarea Creditorilor, Răzvan Stanca, Marin Condescu a fost împuternicit să reprezinte și interesele acestora și, ca urmare, a cerut în instanță ca toți banii care nu au fost plătiți legal de club să fie recuperați, el având convingerea că, astfel, situația financiară a echipei se va îmbunătăți. În documentul depus la Tribunalul Gorj, cu care, de altfel, a reușit să obțină amânarea până în martie a discutării cererii de faliment, Condescu reamintește că în timp ce foștii șefi ai clubului erau plătiți cu sume uriașe, salariile jucătorilor au fost neachitate, iar aceștia au fost apoi cedați gratuit altor echipe. Astfel, clubul a fost prejudiciat din nou pentru că putea încasa bani din vânzarea lor.
Mai mult, neplata salariilor a adus o sancțiune de 3 puncte pentru Pandurii, puncte care ulterior au generat retrogradarea în Liga a II-a și ajungerea în situația de insolvență din prezent. În documentul de la instanță, Condescu reamintește și că membri asociați ai clubului s-au angajat an de an cu diverse finanțări la bugetul echipei, fără să achite însă contribuțiile în totalitate.
El menționează restanțe de peste 4 milioane euro la acest capitol, restanțe care echivalează cu datoriile pe care clubul le are la rândul său și care au generat intrarea în insolvență.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here