Condescu și Temelescu, la un pas de rechizitoriu

474

Curtea de Apel Craiova a admis vinerea trecută o solicitare a Parchetului Tribunalului Gorj prin care un eventual rechizitoriu în ancheta ce-i vizează pe Marin Condescu și Viorel Temelescu nu ar urma să fie judecat la Târgu Jiu, ci la o altă instanță din țară. Tribunalul Olt a fost ales ca loc al desfășurării unui astfel de proces, fiind evident că în următoarele zile cei doi boși de la Pandurii vor fi trimiși în judecată de procurorul Emil Moța, cel care anul trecut a cerut arestarea preventivă a celor doi, fără să obțină însă mandatele pe care și le dorea în acest caz.

Și Tribunalul Gorj și Curtea de Apel Craiova au respins atunci solicitările Parchetului de arestare preventivă, fiind invocată lipsa probelor și chiar a faptelor pentru care Moța dorea să îi vadă pe Condescu și Temelescu după gratii. Președintele și adjunctul său de la Pandurii sunt suspectați de comiterea mai multor ilegalități în cheltuirea banilor echipei de fotbal, însă amândoi au negat acuzațiile ce le-au fost aduse, mai ales că invocarea de către judecători a lipsei unor dovezi pentru susținerea acuzațiilor i-au transformat pe ambii în victime ale sistemului judiciar.
Picture010Ancheta începută anul trecut s-a desfășurat pe fondul unor încercări eșuate de înlocuire a lui Condescu din fruntea clubului Pandurii, subiectul rămânând de actualitate și pentru începutul lui 2014. Ieri, Condescu a confirmat că intenționează să se retragă din fruntea clubului și în locul său să îl lase pe președintele executiv Eugen Pârvulescu, acesta menționând că echipa are în conturi, la momentul actual, 3,5 milioane de euro, bani care i-ar fi suficienți pentru returul campionatului. Joia trecută urma să aibă loc o AGA pentru schimbarea lui Condescu, dar ședința nu s-a mai ținut, iar o viitoare ședință nu ar mai face decât să ia act de plecarea celui care a fost în fruntea echipei în ultimii zece ani, timp în care, de la o echipă de Liga a III-a, Pandurii a ajuns în grupele Europa League.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here