Reaminteam cu ceva timp în urmă câteva dintre motivele ce au împins România într-o profundă criză morală şi de atitudine, având fără îndoială consecinţe negative pentru destinele şi viitorul ţării.
Între altele, asistăm şi la un conflict dintre generaţii din păcate chiar între copii şi părinţi, de unde şi seria de nefericite evenimente ce se petrec în familie şi de ce nu, în societate.
Or, cu mai multă educaţie, echilibru, înţelegere şi solidaritate între vârste am putea vorbi despre conflictul dintre generaţii a fi doar o falsă problemă, dacă şi în realitate relaţiile interumane ar avea un parcurs de încredere şi normalitate. Şi totul ar fi posibil, pentru că de când îi lumea lume, se opune că cine nu are bătrâni să-şi cumpere, în vreme ce copiii în orice familie sunt pentru părinţi tezaurul lor nepreţuit.
Bunăoară, vârstnicii au o experienţă vastă de viaţă, au înţelepciune, chibzuinţă şi echilibru în toate, de aceea nu întâmplător încă din străvechime Sfatul Bătrânilor sau Sfatul Înţelepţilor cu harul şi dreapta lor judecată au curmat multe dintre relele omenirii. Sunt şi acum etnii şi entităţi statale unde vârstnicii au o contribuţie majoră la aplanarea multor conflicte şi tensiuni comunitare, altfel spus se bucură de multă încredere şi respect din partea confraţilor de sânge şi viţă străbună. Este adevărat că, hârşiţi şi uzaţi de viaţă, bătrânii nu mai au nici puterea, nici elanul din tinereţe, în schimb pot compensa prin calităţile amintite, dacă ar fi integraţi corespunzător, atât în familie, cât şi în societate. Altfel, în nici un caz ei nu trebuie marginalizaţi, huliţi şi umiliţi, ceea ce se întâmplă de prea multe ori, din păcate, în jurul nostru.
De cealaltă parte, generaţia tânără vine în activitatea trebuinţelor de zi cu zi cu puterea şi elanul ei de muncă, cu o pregătire şi o concepţie novatoare despre viaţă, după cum vocaţia pentru creaţie, imaginaţie şi dorinţă de afirmare îi completează într-un mod benefic întreaga gamă de calităţi şi disponibilităţi umane, ce-i sunt atât de necesare începutului de viaţă, atât în familie, cât şi în societate.
Şi atunci de ce n-ar fi benefică o complementaritate a implicării vârstelor şi nu divergenţa lor, mai exact un cuplaj al acestora, neţinându-se cont de vârsta biologică ci de contribuţia fiecăruia, prin bună înţelegere, respect, sprijin moral, şi de ce nu de întrajutorare reciprocă –spirituală şi materială. Altfel spus, nu ar trebui să existe conflicte între generaţii, conştientizând deopotrivă fiecare la fiecare calităţile şi defectele, în primul rând în folosul familiei- celula de bază a societăţii româneşti.
Mai ales că până la urmă vina „lupilor” tineri şi lupilor bătrâni este comună, dacă o raportăm la rangul dominant într-o societate sau în familie, căci generaţiile, pe întreaga plajă istorică, nu doar că-şi repetă cu regularitate greşelile, mai toate, dar şi se încăpăţânează să ducă mai departe prejudecăţile care dacă nu sunt în timp corectate pot afecta şi chiar degrada fiinţa umană. Aşa că n-ar fi mai bine să mai diminuăm din stările noastre imperfecte şi să ne suportăm ca vârstă unii pe alţii, mai ales că şi medicina de azi, cu descoperirile ei sofisticate dă speranţă la longevitate, fie şi în ideea ca oamenii să trăiască în bună înţelegere, fără să se urască sau să se dispreţuiască, dimpotrivă că clădească împreună o lume mai bună? Cu atât mai mult cu cât românii la ei acasă sunt tot mai puţini şi bătrâni, pentru a se mai complica în prejudecăţi ce nu fac deloc bine României, nici măcar printr-o compasiune sau o satisfacţie mică şi răutăcioasă a vârstelor.
Prof. Irod Vasile
