Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
Autor : Sevastian BĂLESCU, preşedinte executiv al ASCMA
Este bine de ştiut de către toate fiinţele umane că se nasc libere şi egale în demnitate şi drepturi, aşa cum s-a adoptat şi proclamat la 10 decembrie 1948 conţinutul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, care a fost propus să fie prezentat în principal în toate unităţile de învăţământ din toate ţările lumii indiferent de religie şi organizare politico-administrativă.
Acest act cuprinde numai 30 de articole şi nu a fost modificat sub nicio formă în cei aproape 64 de ani care se împlinesc peste câteva zile şi îmi face plăcere să prezint întregul text pe planşete în cadrul unui eveniment cultural ştiinţific în satul Brădet judeţul Gorj, într-o unitate de învăţământ şi să răspund la oricare din întrebările din partea persoanelor interesate.
Este esenţial ca drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii, ca omul să nu fie silit să recurgă ca soluţie extremă la revoltă împotriva tiraniei şi asupririi.
În cartea pe care am scris-o anul trecut la 190 de ani de la revolta condusă de Tudor VLADIMIRESCU, începutul istoriei moderne, finanţată de către Consiliul Judeţean Timiş am reuşit să redau cele mai semnificative elemente din istoria modernă a României, etapele prin care aceasta a trecut, precum şi similitudini în anumite forme de exploatare sălbatică între semeni şi în mod deosebit prin forme din mediul politic.
Statele membre are Organizaţiei Naţiunilor Unite la care şi noi suntem parte s-au angajat că vor respecta şi vor promova respectul reciproc universal şi efectiv faţă de drepturile omului şi libertăţile fundamentale, precum şi respectarea lor efectivă şi universală, dar sunt destule cazuri în derularea istorie când aceste angajamente nu au fost respectate, exercitându-se prin organele de forţă atitudini ostile acestor principii şi dacă ar trebui să mă întorc în timp cu 50 de ani a-şi putea să redau intervenţia profesioniştilor procurori la forţarea includerii oamenilor în colectivităţi cu încălcarea art.20 pct.2, şi anume “nimeni nu poate fi silit să facă parte din asociaţie” dar în realitate s-a realizat colectivizarea forţată în primăvara anului 1962, situaţie care a condus la deturnarea viitorului multor tineri din acea vreme.
Pentru că ne aflăm într-o unitate de învăţământ precizez că art.26 cuprinde două puncte pe care toţi elevii din această zonă ar trebui să le cunoască şi anume: “Orice persoană are dreptul la învăţătură. Învăţământul trebuie să fie gratuit, cel puţin în ceea ce priveşte învăţământul elementar şi general. Învăţământul tehnic şi profesional trebui să fie la îndemâna tuturor iar învăţământul superior trebuie să fie de asemenea egal, accesibil tuturora, pe bază de merit. Învăţământul trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalităţii umane şi întărirea respectului faţă de drepturile omului şi libertăţile fundamentale. El trebuie să promoveze înţelegerea, toleranţa, prietenia între toate popoarele şi grupurile rasiale sau religioase, precum şi dezvoltarea activităţii organizaţiei naţiunilor unite pentru menţinerea păcii. Părinţii au dreptul de prioritate în alegerea felului de învăţământ pentru copiii lor minori”.
Trebuie reţinut faptul că prin învăţătură şi educaţie se dezvoltă respectul pentru celelalte drepturi şi libertăţi şi se asigură condiţii pentru celelalte forme progresive de ordin naţional şi internaţional, recunoaşterea şi aplicarea lor universal şi efectivă atât în sânul popoarelor statelor membre ale ONU, cât şi celor aflate în jurisdicţia acestora şi în speţă este vorba de uniuni sau comunităţi, cum este cazul în prezent apartenenţa noastră, a României la Comunitatea Europeană.
BRĂDET, 09 NOIEMBRIE 2012
