Conservatorii s-au plâns lui Daniel Constantin de rele tratamente aplicate de PNL Gorj

417

Liderii PC Gorj şi-au manifestat joi nemulţumirea că Alianţa de Centru Dreapta(ACD) de la Gorj este nefuncţională. În ciuda Alianţei încheiate cu liberalii, conservatorii nu au primit nici măcar un post la serviciile deconcentrate din judeţ.

Dau vina pentru asta pe Dian Popescu, şeful PNL Gorj care nu a facilitat niciun fel de negociere în acest sens. Ei s-au plâns conducerii centrale a partidului, comunicându-i lui Daniel Constantin că deşi Gorjul a fost primul judeţ în care s-a instituit ” USL total”, PC Gorj a fost vitregit la funcţii. Acum ei speră să obţină, totuşi, posturi pe linia Ministerului Agriculturii şi pe cel al IMM-urilor. Conservatorii de la Gorj au vrut posturi la nivelul spitalelor din judeţ ori a Direcţiei de Sănătate Publică, a Inspectoratului Şcolar General Gorj dar şi la nivelul altor servicii deconcentrate. Nu au primit decât, iniţial, promisiuni ca în final să fie trataţi cu spatele de către partenerii de Alianţă. Daniel Constantin a promis ,,repararea” situaţiei, au făcut public liderii PC Gorj, dar nu se ştie exact când se va întâmpla asta.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here