Consilierul ministrului Agriculturii, prezent la Tismana! Primarul a intermediat discuțiile

473

Consilierul personal al ministrului Agriculturii Petre Daea, a fost prezent, joi, la Tismana, pentru a discuta cu părțile implicate posibilitățile realizării acelui abator și a fabricii de procesare a cărnii pe care un localnic, care lucrează în Italia, vrea să-l realizeze în această localitate din Gorj. Proiectul intitulat “Gustă natura” nu poate fi realizat, potrivit consilierului Deaconeasa, decât cu fonduri europene, asta printr-o asociere.

Primarul orașului Tismana, Marian Slivilescu, a intermediat discuțiile de joi, dar spune că este foarte greu ca proiectul localnicului Bratiloveanu să fie realizat într-un timp scurt. Edilul susține că investiția necesită un milion și jumătate euro, bani pe care investitorul nu îi deține, motiv pentru care vrea să apeleze la o finanțare europeană. Slivilescu consideră că proiectul ar fi unul favorabil zonei și nu numai, deoarece cel mai apropiat abator este fie în Vâlcea, fie în Mehedinți. Primarul, într-o discuție cu deputatul Elvira Șarapatin, s-a declarat supărat că pentru realizarea unui astfel de abator se impun niște reguli foarte stricte care descurajează investitorii. Și deputatul PSD a spus, ironic, că birocrația este cumplită și că în locul abatorului ar fi chiar mai ușor să deschizi o fabrică de armament. La discuțiile de joi au fost prezenți și reprezentanți ai unor asociații de crescători de animale din zonele limitrofe Tismanei, dar concluzia finală a fost că investitorul ar trebui să solicite fonduri europene, măcar în proporție de 50% din valoarea lucrării. Constantin Bratiloveanu încearcă de 2 ani să materializeze acest proiect. Planurile cetăţeanului din Tismana, plecat de peste 15 ani în Italia, sunt de a înfiinţa o fermă de creştere a bovinelor, porcinelor şi ovinelor, dar şi un abator şi o mică fabrică, familia sa având un teren în zonă. Gorjeanul vrea să promoveze carnea românească, de cea mai bună calitate, peste hotare.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here