Consumul de ciuperci, benefic pentru sănătate

478
ciuperci 2Ciuperca este consumată foarte rar.Pentru egipteni ciupercile erau o binecuvântare din partea zeilor, iar pentru chinezi erau folosite ca medicament cu proprietăţi de vindecare. Experţii în gastronomie ne recomandă folosirea ciupercilor în alimentaţie. Ciupercile înlocuiesc cu succes carnea.

Spre deosebire de carne, care este un aliment greu digerabil, în cazul digestiei ciupercilor, organismul consumă energie mai puţină. Se consumă proaspete, crude, înăbuşite sau fripte ori în combinaţie cu carbohidraţi. Pentru persoanele care ţin cure de slăbire, ciupercile sunt excelente deoarece nu conţin amidon. În lipsa consumului de carne se poate consuma ciuperci de 3 ori pe săptămână, fără ca organismul să fie lipsit de energie.
Ciupercile au în componenţa lor substanţe organice, săruri minerale dar şi apă. Pot fi preparate în diferite moduri, fiind foarte gustoase. Consumând regulat ciuperci vom avea un sistem imunitar mai bun, prevenind apariţia tumorilor canceroase, conform unor oameni de ştiinţă japonezi.
Potasiul conţinut de o mână de ciuperci albe este mai mare decât conţinutul unei portocale, potasiul având rolul de reglare a tensiunii arteriale. Ciupercile reprezintă un remediu împotriva depresiei, a stresului şi a stărilor de anxietate. Consumarea a 3 ciupercuţe pe zi asigură organismului cantitatea necesară de vitamina B12.
Medicii spun că ciupercile combat oboseala, asteniile, precum şi stările de epuizare fizică datorită conţinutului bogat în fibre şi vitaminele B1, B2, B3, B6, precum şi acid folic. Trebuie să fiţi atenţi însă la ciupercile pe care le consumaţi. Procuraţi-le din magazine autorizate deoarece puteţi să cumpăraţi ciuperci necomestibile care conţin alcaloizi, substanţe toxice dăunătoare sistemului nervos sau pot produce intoxicaţii gastrointestinale.
Şi ciupercile comestibile pot prezenta pericol dacă sunt depozitate în condiţii necorespunzătoare. Cercetări au arătat că ciupercile reprezintă un puternic afrodisiac, acestea conţinând anumite proteine care acţionează asupra centrilor nervoşi ai sexualităţii.
Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here