Continuă îndiguirile în localităţile afectate de inundaţii

496

Reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj au multă treabă în această perioadă şi asta deoarece nu au fost încheiate lucrările începute în urmă cu câteva săptămâni, şi anume acelea de îndiguire a unor maluri din zonele afectate de inundaţiile produse la finele lunii iulie. Potrivit inginerului Doina Isar, reprezentant al SGA Gorj, cele mai multe puncte de lucru sunt acum în localităţile Novaci şi Crasna.
“Încă de la producerea inundaţiilor, echipajele instituţiei au lucrat constant, executând decolmatări de albii, completări ale breşelor şi eroziunilor apărute pentru a facilita accesul cetăţenilor către gospodării. Am suplimentat nu numai utilajele, cât şi echipele de lucru şi muncim în forţă. După ce am făcut decolmatări de albie, am completat breşele apărute, eroziunile în cursul digului, acum continuăm acţiunile astfel încât să se asigure secţiunea optimă de scurgere. Lucrăm la Novaci şi avem şi un punct de lucru la Crasna, realizăm o completare în urma unei eroziuni care s-a format într-un mal şi care a afectat un drum de acces al cetăţenilor din zonă. La fel şi la Novaci, avem trei puncte unde completăm malul astfel încât să li se permită cetăţenilor să treacă spre şi dinspre locuinţe”, a declarat Doina Isar.
Inundaţiile produse în mai multe localităţi din judeţul Gorj în urmă cu o lună de zile au afectat zece poduri şi 15 podeţe, zeci de kilometri de străzi, drumuri judeţene, comunale şi forestiere, hectare de teren arabil, de păşuni şi fâneţe şi peste o sută de fântâni, dar şi cinci obiective socio-economice.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here