Eu, când plouă, n-am lumină! Şi ca mine întreg satul Brădiceni. Ba am mai auzit că la fel se-ntâmplă în toată comuna Peştişani, de care aparţine şi satul meu. Dar cel puţin comuna are primar. Pe Florin Pavel.
Că, pe la noi prin sat, nu l-a văzut nimeni de la alegeri. Dar asta-i altă gâscă, în altă traistă.
Am fost într-o vreme în Germania. Pe acolo, fiecare primărie avea angajaţi la Relaţiile cu publicul. Aceştia stăteau, pe rând, ziua întreagă al telefon şi primeau reclamaţii. „Capra vecinului a născut patru iezi, iar a mea doar doi. De ce?” Domnul primar trebuia să fie răspunzător şi dacă, Doamne fereşte, nu curgea apa la ţuţuroi. La fel dacă nu mai ardea becul X de pe strada Y, ori nu mai creşte iarba pe peluza Z. Venea specialistul primăriei, repara şi lua semnătură de la reclamant.
La noi, la Brădiceni, cum dă ăl de sus ceva ploaie, se ia lumina. Curentul electric vreau să zic. De ceva vreme, aproape că nu e zi de la Dumnezeu fără ploaie. Uneori, plouă dimineaţa, plouă la prânz şi neapărat noaptea. Iar când mai plouă cu fulgerături şi cu duduieli, de parcă ne-am vorbit cu toţii să mergem la furat de cai, nu-i aşa, cauţi lumânările. Eu le am pregătite de acum şapte ani, să-i dea Dumnezeu sănătate celui care-a inventat lumânarea. Doar curentul electric fu inventat degeaba. Cel puţin pentru locuitorii satului Brădiceni.
Să vedem cum rămâne cu lumina. „Vine, bărbate!”, îmi spune optimistă nevastă-mea. Aşteptăm toată noaptea… Zadarnic. Lasă că vine dimineaţa. Dimineaţa, la ăştia cu lumina, e pe la ora 12. Între timp, frigiderul râde, boilerul geme, WC-ului îi e ruşine. Centrala termică s-a urcat în pom.
Prind curaj şi sun la telefonul 0251-929, unicul pentru deranjamente la reţeaua de curent electric. Robotul mă ia cu frumosul şi apoi îmi pune răbdarea la încercare: „Vă mulţumim. Dacă… apăsaţi pe 1, pe 2 dacă, pe 3 dacă… Şi apoi, iarăşi de la capăt. Totul, în euro. „Aşteptaţi, specialistul nostru e ocupat”. Aştepţi cam zece minute, tot în euro. Asta înseamnă 6 euro într-o oră, într-o lună…de mă iau cu mâinile de cap, la pensia mea. Uite pe ce se duce. Aştept. I-am dat codul, i-am dat adresa, numărul casei, numărul de la pantofi.
Apar şi alte întrebări. Dacă numai eu n-am lumină, dacă mai sunt şi alţi vecini ca mine, dacă mi-e mâţa mai neagră sau mai albă, dacă am câine, dacă mi-a scos cloşca pui. Şi aştept. O zi, două. Aştept de atunci…
A venit altă ploaie, fără Ilie pe sus. Dar lumina iar mi s-a luat. După primii stropi. Sâmbătă spre duminică a plouat toată noaptea. Şi-a luat Week-end lumina până luni. S-o fi dus şi lumina la plajă, pe malul râului Bistriţa? Dar cu frigiderul cum rămâne, că nu l-am putut duce la plajă şi pe el. Se cocea de tot.
Mulţumesc de economie. Telefon nu mai dau. Că mă costă un telefon cât factura la curentul electric pe o lună. Dar dacă nu mai plătesc factura, că tocmai sunt şomer? Aşa că radiaţi-mi contractul. Îmi luaţi lumina pe care, oricum, o plătesc înainte. Ca pe o damă de consumaţie.
Domnilor de la SC CEZ Vânzare S.A., str. Brestei nr. 2, Craiova, eu nu sunt mulţumit de „serviciile Doamnei”. O plătesc să-mi dea lumină şi pe ploaie şi pe vânt. Îmi luaţi banii înainte, daţi-mi lumină. Nu de alta, dar o să cer să mă despăgubiţi cu contravaloarea puilor mei de la 3 cloşti, plus de la trei clocitoare. Domnilor directori, câţi directori sunteţi şi câţi specialişti? Că banii noştri, ai celor rămaşi fără curent electric ni-i furaţi fără ruşine!
Daţi-ne lumină. Ori măcar faceţi o fabrică de lămpi, că sticle de lampă cultivăm noi. Daţi-ne lămpi cu petrol sau, de ce nu, opaiţe pentru fiecare abonat. Cu un milion opaiţul! De untură facem noi rost, tăiem maidanezii care prea latră când se ia lumina. Ce ziceţi, domnilor directori? O punem de-un opaiţ?
Ion Căpruciu
