În pragul celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, este de datoria fiecărui român să întâmpine cum se cuvine marea noastră sărbătoare națională și laolaltă să-i omagiem întru cinstire și recunoștință pe înaintași, care de-a lungul veacurilor au luptat cu toată puterea ființei lor pentru salvarea neamului, pentru independența și unitatea deplină a statului și poporului român. Iar fiii Gorjului au dat și ei tributul de sânge pentru apărarea fruntariilor țării, convinși că doar prin luptă și biruință se vor putea împlini aspirațiile naționale de neatârnare și de reîntregire a României.
Și sacrificiile armatei române pe câmpurile de bătălie, atât în războiul pentru cucerirea independenței (1877-1877), cât și din Primul Război Mondial ( 1916-1918), unde România a intrat hotărâtă să-și recapete teritoriile strămoșești pierdute – Ardealul, Basarabia și Bucovina de Nord, multă vreme subjugate cu sălbăticie de către Austro- Ungaria Imperiul Țarist, ceea ce aveau să și reușească, prin patriotismul, curajul, virtuțile și faptele de vitejie ale soldaților, ofițerilor și comandanților săi – deopotrivă pilde de iubire și devotament, pentru țară și neamul lor. Din păcate, jertfele au fost imense, inclusiv în rândul populației civile, care a adus la rându-i o contribuție importantă alături de oștire, la înfrângerea dușmanilor cotropitori, la eliberarea țării și la înfăptuirea Marii Uniri. Iar documentele vremii și cercetările istorice ulterioare, au scos la iveală și eroismul de care au dat dovadă fiii Gorjului, cu unitățile din care făceau parte în armata română, în cele două războaie amintite, dar și în al Doilea Război Balcanic (1913), în marile confruntări căzând la datorie pentru patrie sute de tineri soldați și ofițeri, de obârșie din părțile ținutului Jiului de Sus. După cum, din rândul acestor biruitori anonimi ai poporului român s-au ridicat simbolurile întregii noastre națiuni, în fața cărora ne plecăm cu toți fruntea și exprimăm deplina recunoștință, căci faptele lor eroice au biruit adeseori prin moarte și după moarte. Ei au marcat cu demnitate bornele vitejiei românești, pomenindu-i aici pe: Ecaterina Teodoroiu, Nicolae Pătrășcoiu, Victor Popescu, Grigore Prejbeanu, Sava M. Dumitriu, Rafael Mărculescu, V. Uscătescu, Ghe. Slăvescu, P. Stamatoiu, Ion D Culcer, Grigore Niculescu, Alex. N. Tătărescu, Titus I. Garbea, Ghe. A. Săulescu, Stelian Sterescu, Ioan C. Popilian, șamd., cum spuneam, deopotrivă vrednici și neînfricați luptători pentru independență și unitatea deplină în veșnicie a neamului românesc. Și după cum am intitulat titlul de mai sus, presa din Gorj și literatura de specialitate au jucat la rândul lor un rol deosebit în lupta pentru independență și făurirea statului național unitar român, axându-se în special pe răspândirea informațiilor legate de nevoia de unitate a tuturor românilor, pe conștientizarea populației privind dreapta hotărâre a intrării României în război, scoțându-se în evidență diabolica stăpânire și prigoană românilor din Ardeal, Basarabia și Bucovina de Nord de către imperiile Austro-Ungar și Țarist. Era până la urmă o chemare a gorjenilor la acțiuni de solidaritate și de sprijin efectiv a fraților lor din provinciile românești ocupate, dar mai ales se cereau eforturi sporite pentru susținerea materială și morală a armatei, în luptele ei dure, adeseori peste puteri, împotriva dușmanilor și ocupanților străini. În același timp, în toate publicațiile apărute în Gorj, în special prin Liga Culturală se milita cu sârg pentru reaprinderea sentimentului patriotic, la multe conferințe și acțiuni desfășurate în localitățile Gorjului, dincolo de promovarea ideii naționale de libertate și unitate națională, se purtau și arborau steaguri tricolore, se organizau șezători unde se intonau cântece patriotice. Bunăoară, ziarul Gorjul înfiera în paginile sale atrocitățile autorităților maghiare împotriva românilor ardeleni, dar în același timp căutau să-i îmbărbăteze pe confrații noștri de acolo să nu înceteze niciun moment lupta pentru libertate și unitate națională, asigurându-i de tot sprijinul românilor de dincoace de Carpați, de unde se auzea tot mai puternică vocea românismului, adică ”nu pot ucide mișcarea începută, nici înăbuși dorul de libertate și naționalitate al unui popor întreg”. Și tot în ziarul Gorjiul, apare un articol intitulat “Noi martiri ai cauzei naționale” unde se aduc grave acuze în judecarea și condamnarea nedreaptă a românilor – memorandiști din Transilvania, iar de aici aveau să urmeze și o serie de alte înfierări în presa gorjeană față de sălbăticiile hungarismului comise asupra populației românești, fiind trimise mesaje cu o dreaptă vocație patriotică, inclusiv în spațiul opiniei publice europene. Pentru că se simțea nevoia, mai mult ca oricând, a fi cunoscută pretutindeni starea istovitoare în care trăiau românii la ei acasă sub nedreapta stăpânire imperială, de unde și îndreptățita lor luptă, într-o unanimă dorință și voință de neam, față de oricare atârnare străină, pentru o deplină libertate și unitate națională.
Apoi, în județul Gorj au funcționat și unele secțiuni ale Asociației “Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor” unde activau și mulți români ardeleni, fugiți de peste munți din pricina prigoanei și discriminărilor la care erau supuși de către autoritățile austro-maghiare. Pentru ca puțin mai târziu, asociația culturală amintită avea să se transforme într-o adevărată tribună și pentru o serie de redactori de presă din Gorj, care nu au încetat să scrie nu doar pentru eliberarea românilor transilvăneni, ci și pentru visul strămoșesc al Marii Uniri, sau mai exact pentru înfăptuirea statului național român. Bunăoară, se puteau citi în ziarele și publicațiile din Gorj știri, informații și articole cu tentă unionistă, precum și despre românism, unirea neamului și credința neamului, etc, Chiar publicația “Romanismul” (1913-1916), a cărui șef de redacție era erudistul Ștefan Bobancu și care avea strânse legături cu unioniști ardeleni de seamă (el, însuși era ardelean), precum Onisifor Ghibu, Gheorghe Pop de Băsești, Ilie Lazăr, Aurel Vlad, Iuliu Moisil, șamd., și-a propus să promoveze, în primul rând, ideea de patriotism și unitate la români, ceea ce îl va determina pe Emanoil Părăianu, redactor la aceeași publicație, să-și felicite colegii din redacție, spunându-le “Vă felicit pentru idealul măreț, ca să ațâțați focul în patriotismul de naționalitate în sufletul poporului românesc, care încă nu s-a stins, dar pe care l-a acoperit cenușa vremurilor de robie, de jale și de suferință “. De asemenea, în ziarul “Unirea Neamului” erau articole și teme puse în dezbatere publică, legate de aceleași momente cruciale privind înfăptuirea Marii Uniri și deschiderea unor noi orizonturi, mai bune, pentru destinele națiunii române. Iată și câteva articole apărute aici: ”Idealul nostru național”, “Vom intra în Ardeal“, sau “Fără Ardeal ne așteaptă mormântul”, “Cumpăna vremurilor de azi”, șamd. În același timp, prin Liga culturală, care avea filiale și în Gorj se organizau în județul nostru serbări populare, unde se recită și cântă; “Graiul Neamului”, “Deșteaptă-te, române”, “La arme“, “Hora unirii”, etc. Și erau implicați în asemenea acțiuni culturale mobilizatoare, inclusiv formațiile artistice ale militarilor din Regimentul 18 Gorj – unitate militară de elită în armata română, ai căror soldați și ofițeri au contribuit prin mărețele lor fapte de onoare și vitejie la eliberarea și întregirea țării, în Primul Război Mondial. Sau ce poate să fie mai înălțător decât hotărârea nestrămutată a armatei române de a lupta până la ultimul soldat pentru împlinirea dezideratului unirii tuturor românilor, așa cum avea să reiese din aceeași publicație gorjeană, unde se scria: ”Congresul românilor de peste hotare va înălța, prin hotărârile ce se va lua, fala neamului, va ridica și întări moralul întregii Românii…cât mai curând fâlfiind stindardul românismului pe pământul ce ne va întregi țara și neamul”.
Și exemplele pot continua în privința contribuției presei din Gorj la susținerea prin toate mijloacele posibile, amintind și despre apelul “Către poporul român”, al cărui conținut a aparținut lui Simion Mândrescu, prin care românii erau îndemnați să sprijine orice acțiune a autorităților române și a societății civile, contributivă “la interesele fundamentale neamului românesc de pretutindeni ”( idem, “ Unirea Neamului”, mai 1916). Pentru că, la înfăptuirea actului unirii Transilvaniei și Banatului cu România, la 1 Dec. 1918, alt ziar local și anume “Gazeta Poporului din Gorj” în articolul “Ziua cea Mare” să dea vestea mult așteptată-înfăptuirea României Mari. După cum, în publicația “Îndrumarea Nouă” s-a scris articolul “Sărbătoarea cea mare”, care elogiind împlinirea visului de veacuri al românilor, sublinia: ”Azi Carpații nu mai sunt granițe între frați, ei rămân, așa cum i-a denumit Delavrancea, șira spinării neamului românesc”. Dar poate că ar fi și mai bine să dăm glas chiar acelor fii ai Gorjului, care îmbrăcând cămașa morții, au participat direct, cu arma în mână, pentru apărarea gliei strămoșești, devenind pentru istoria națională adevărate simboluri de curaj, dârzenie și eroism în luptele aprige cu vrăjmașii cotropitori. Și cităm, într-un prim caz evocator din memoriile generalului Nicolae Pătrășcoiu, care referindu-se la o frumoasă pagină de istorie, când împreună cu alți câțiva camarazi de-ai săi înfruntau inamicul cu tenacitate și fapte ostășești de toată lauda, căutând a bloca înaintarea germană, care forța trecerea munților prin Defileul Jiului și pasul Vâlcanului spre zona depresionară a Gorjului, spunea: “…Din proprie inițiativă, fără a mai raporta, Compania condusă de Slt. Pătrășcoiu Nicolae a plecat la atac. A trecut Jiul jumătate din companie cu slt. Vâlcu Ion (fostul meu profesor, în clasele gimnaziale, căruia îi păstrez și astăzi o neuitată și frumoasă amintire) a atacat în spate coloana principală bavareză (Col. Vogt) la Sâmbotin: iar cealaltă jumătate (n.n., comandată de slt. Pătrășcoiu), a alergat la Arsuri, unde a capturat artileria inamicului-2 baterii de obuziere intacte pe care le-a întors împotriva dușmanului. După confruntări crâncene, dușmanul a fost înfrânt și nevoit să se retragă în debandadă. Și înainte de înserare știrea telefonică a ajuns la gen. Găvănescu șeful de stat major al armatei I-a care entuziamat a strigat: “ura, să trăiască slt. Pătrășcoiu, comandantul companiei a 7-a”, iar de la acesta la Buftea la Marele Cartier General”. Or, un astfel de moment atât de măreț, care scotea încă o dată la iveală eroismul soldaților și ofițerilor noștri nu putea să treacă neobservat, determinându-l pe Nicolae Iorga să scrie în Neamul Românesc despre fapta lui Nicolae Pătrășcoiu, astfel: ”Un ofițer de rezervă a făcut o ispravă, din acelea care trebuiau trecute alături de victorii. În comunicatul oficial, Nicolae Pătrășcoiu a făcut minunea fiindcă era pe pământul lui ” ( n.n., provenea dintr-o familie de țărani din satul Arsuri, comuna Schela și această filă din eroica istorie a armatei române se petrece la mijlocul lunii octombrie 1916.
Apoi, legat de memorabilul episod Schela – Arsuri, putem să nu reamintim gorjenilor, în special tinerilor, momentul crucial al luptelor de la Târgu-Jiu, din luna octombrie a aceluiași an, când populația orașului a opus o puternică rezistență trupelor germane, care declanșaseră ofensiva spre sudul țării. În aprigele încleștări de la Podul Jiului, avea să se remarce eroina legendă a neamului – Ecaterina Teodoroiu, care dincolo de faptele sale de ispravă, săvârșite pentru apărarea pământului natal, va continua să lupte până la sacrificiul suprem pentru eliberarea țării sale, rostind adesea, în momentele cele mai grele ale bătăliilor cu dușmanii cotropitori, cuvintele: ”mai bine moartă decât roabă la dușman”. Avea să rămână pentru ea crezul, dragostea și forța lăuntrică pentru libertatea poporului său, chiar și cu ultimele sfărâme de nădejde că: “Nici pe-aicea nu se trece”. Avansată sublocotenent pentru curajul, dârzenia și demnitatea ei, nefiindu-i absolut deloc ușor viața aspră și incertitudinele războiului, avea să i se încredințeze și comanda unui pluton de soldați, respectând cu sfințenie jurământul de credință față de patrie. Mai exact, s-a distins mereu în luptele din zona Vrancei, însuflețindu-și prinr-un curaj bărbătesc camarazii și mereu în frunte la pornirea atacurilor asupra dușmanului. Din păcate, a căzut în luptă, izbită în piept de gloanțele vrăjmașe, undeva, pe dealul Zăbrăuților ultimele sale cuvinte fiind și de această dată de îmbărbătare și anume: “Înainte flăcăi, sunteți cu mine!”…Înainte!… Biruința-i a noastră!” Așadar, să ne plecăm capul cu recunoștință în fața eroilor gorjeni, și să încercăm a repune în memoria iubitorilor de neam și țară și faptele de curaj și vitejie ale învățătorului Victor Popescu din comuna Valea cu Apă, folosindu-ne de propriile sale mărturisiri. Ofițer de rezervă, cu gradul de sublocotenent, avea să se facă remarcat ca un militar destoinic încă din timpul celui de al doilea război balcanic (1913), pentru ca, odată mobilizat și integrat Regimentului 18 Gorj (febr.1916), să ia parte la luptele din Ardeal, unde a fost și rănit. De aici, sunt mai degrabă de povestit despre acest brav ofițer, care în condiții extrem de grele pentru armată, găsește calea de a-i înfrunta pe nemți, apucând calea codrului și a războiului de gherilă, împreună cu alți camarazi de arme, provenind din prizonieri, sau din alții care nu se predaseră inamicului, chiar și câțiva ruși și italieni, aveau să bage groaza în rândul nemților, surprinși de uciderea patrulelor lor din zona de ocupație. Pe de altă parte, gruparea răzvrătiților condusă de învățătorul Victor Popescu, aruncă petiții și manifeste, cerând populației să nu cedeze în fața cotropitorilor germani, să nu trădeze și să sprijine mișcarea lor de partizani. Și mulți nemți, luați prin surprindere și dibăcie, au fost prinși și uciși, încât la orice plan și operațiune incognito declanșată de această “ceată” de soldați români, aveau să provoace mereu derută, în special în rândul infanteriștilor germani. Iar, după cum povestește chiar acest vajnic erou gorjean, acțiunea sa cea mai importantă pentru țară, a fost atacarea garnizoanei din Târgu-Jiu, unde erau cantonate unități inamice. Și atacul a fost unul de succes, fiind uciși sau pedepsiți mulți soldați germani, în vreme ce comenduirea dușmană a fost nevoită să părăsească locația. Din păcate, aici suntem nevoiți să relatăm și un episod extrem de tragic, reamintind pe cei zece martiri care au sprijinit gruparea condusă de slt. Victor Popescu, care prinși în ambuscadă, au fost executați de nemți în 11 iulie 1917, în Tr. Severin. Și umilirea celor zece eroi a fost cu atât mai cruntă, încât aveau să fie puși să-și sape singuri gropile morții.
Evident că, față de acești bravi gorjeni, care au luptat cu toată ființa lor în aprigele încleștări ale războiului, pentru eliberarea țării și făurirea statului național unitar român, spunem încă o dată, cu profundă admirație și recunoștință, că faptele lor constituie, fără nici un fel de îndoială, pagini de epopee din trecutul glorios de luptă al oștirii române și al poporului român și din ale căror imense jertfe, întreaga națiune română a înțeles mai bine ca oricând, că doar prin iubire de țară și solidaritate umană, își poate deschide adevăratul drum al neatârnării și unității statale în această parte de lume. Iar dacă acum am făcut vorbire numai despre câțiva dintre eroii Gorjului, angajați fără menajamente în luptă pentru implinirea marelui nostru vis national – reîntregirea țării, nu înseamnă că în cartea gloriei ostășești românești, nu sunt înscrise cu litere de aur și faptele de vitejie ale sutelor și sutelor de gorjeni-soldați, ofițeri și generali, cu precădere la luptele duse pe teritoriul Gorjului și Văii Jiului, dar nu numai. Și ne referim, deopotrivă la toate unitățile militare locale, de infanteriști, vânători de munte, artileriști, cu ostași recrutați preponderent din rândul tinerilor gorjeni, constituind laolaltă legendarele Regimente 18 de infanterie și dorobanți, despre care ne propunem să discutăm într-un alt moment de cinstire a marilor sacrificii ostășești, în grelele lupte purtate pentru neam și țară. Însă, cel mai important lucru constă în faptul că și fiii Gorjului și-au adus contribuția lor prin luptă și jertfă biruitoare la eliberarea pământului strămoșesc și întregirea națiunii române și după cum spunea istoricul Dumitru Almaș: “… au curs Mureșuri și Olturi și Pruturi de sudoare și sânge și visul acesta (n.n. Marea Unire), cel dintâi mare vis, s-a împlinit, s-a revelat, a ieșit la lumină cu un suprem și nebiruit adevăr”. Sau altfel spus, înfăptuirea Unirii din 1918 a fost cea dintâi mare victorie, “spre a norodului românesc mângâiere”. Așadar, “ Pe-al nostru steag e scris unire”!
LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!
Prof. VASILE IROD
