Controale ale AJFP, soldate cu amenzi şi sesizări penale

501

Mai multe controale efectuate, luna trecută, de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj s-au soldat cu amenzi în valoare de peste 40.000 de lei şi cu sesizări penale pentru 18 contribuabili.

În luna iulie 2015 Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj a efectuat 60 de acţiuni de inspecţie fiscală şi 32 de controale inopinate, încrucişate şi cercetări la faţa locului. Acţiunile de control ale inspectorilor fiscali au vizat verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către contribuabili, precum şi prevenirea, descoperirea şi combaterea actelor şi faptelor care au ca efect evaziunea fiscală. “Urmare a acestor acţiuni de inspecţie fiscală au fost constatate sume suplimentare la bugetul general consolidat în valoare totală de 24.487.298 de lei, fiind totodată aplicate 27 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 44.200 de lei. În vederea prevenirii sustragerii de la plata debitelor constatate suplimentar, inspectorii fiscali au dispus instituirea de măsuri asiguratorii pentru suma de 20.376.417 de lei. Pentru combaterea fenomenului de evaziune fiscală, la un număr de 18 contribuabili, au fost întocmite sesizări penale privind încălcarea legislaţiei fiscale sancţionată de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, prejudiciul estimat fiind în sumă de 17.629.505 de lei. De asemenea, au fost efectuate patru inspecţii fiscale în vederea soluţionării deconturilor de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare, fiind respinsă la rambursare taxă pe valoarea adăugată în sumă de 20.176 de lei”, se arată într-un comunicat al AJFP Gorj.

Încasări peste aşteptări
Din programul de încasări repartizat de Ministerul Finanţelor Publice în luna iulie 2015 în sumă de 74.340.000 de lei, a fost realizat un volum al încasărilor în sumă de 80.213.976 de lei, ceea ce reprezintă un grad de realizare de 107,90%. În structură, pe bugete, încasările realizate la bugetul general consolidat pe luna iulie 2015, se prezintă astfel: la bugetul de stat s-au încasat 40.202.291 de lei, reprezentând 50,12% din volumul total al încasărilor, iar la bugetul asigurărilor sociale şi fondurilor speciale s-au încasat 40.011.685 de lei, reprezentând 49,88% din volumul total al încasărilor.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here