Copilul care a murit de meningită, condus pe ultimul drum

552

Copilul de patru ani, care a murit, joi dimineața, la spitalul din Motru, a fost înmormântat, ieri, în cimitirul din municipiu. Între timp, rezultatul necropsiei efectuate de Serviciul de Medicină Legală Gorj a confirmat diagnosticul de meningită.

“Moartea copilului a fost neviolentă. Ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorie acută, consecință a unei meningoencefalite acute. Este un rezultat preliminar, s-au recoltat probe, care au fost trimise la institutul Cantacuzino din București, pentru stabilirea diagnosticului exact”, a precizat Gigel Capotă, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. Joi, un coleg de grădiniță al copilului decedat a fost internat la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, însă medicii spun că starea de sănătate a acestuia este bună. Reprezentanții DSP Gorj au efectuat o anchetă epidemiologică. Vineri, două grădinițe, Nr.1 și Nr.7, dar și clubul elevilor, au fost închise pentru dezinfecție. “Grădiniță cu program prelungit și creșa se deschid de luni. Grădinița Nr.7, care este cu program normal, rămâne închisă pentru că este vacanță. S-a făcut dezinfecție. Nu s-a mai confirmat un alt caz. Duminică, a fost înmormântarea băiețelului. M-am oferit să sprijinim familia, dar nu a fost nevoie. Am fost, am stat de vorbă cu părinții. Mai au un copil mai mare, au fost la control să se asigure că nu sunt probleme, au mers și la Craiova și au aflat că este bine”, a declarat, pentru Gorjeanul, Gigel Jianu, primarul municipiului Motru. După decesul băiețelului de patru ani, Poliția a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here