Costoiu vrea să-i scutească pe angajaţii din domeniul cercetării de impozitul pe venit

624

Cercetători şi cadre didactice universitare din domeniul inovării şi cercetării aplicate ar putea fi scutiţi de plata impozitului pe venit, asta în urma unei iniţiative legislative depuse de un grup de senatori PSD, printre care Mihnea Costoiu, senator de Gorj, şi Ecaterina Andronescu. Contribuabilii care vor beneficia de prevederile proiectului de lege “trebuie să îndeplinească condiţiile legale de cercetător sau cadru didactic universitar”, putând fi angajaţi în institute de cercetare, universităţi, centre de cercetare şi dezvoltare sau societăţi comerciale.
Proiectul de lege defineşte cercetarea aplicată ca “activitate orientată spre lărgirea cunoştiinţelor şi spre utilizarea de cunoştiinţe noi în crearea de noi procese, produse şi servicii şi în îmbunătăţirea lor”, putând modifica astfel Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal. “Judecând după standardele internaţionale, dar şi după nevoile interne, România nu are destui cercetători. Numărul acestora este în scădere în ultimii ani, iar marile companii cu filiale în România se arată reticente în privinţa dezvoltării unor centre de cercetare locală şi a încadrării activităţilor specifice ca activităţi de cercetare-dezvoltare”, se arată în expunerea de motive.
Iniţiativa legislativă este menită să încurajeze cercetarea şi inovarea în România, să stimuleze din punct de vedere financiar şi să deschidă noi oportunităţi în dezvoltarea de noi centre. Totodată, iniţiatorii susţin că România cheltuie pentru cercetare şi dezvoltare, pe cap de locuitor, de aproape 20 de ori mai puţin decât media europeană, fiind pe ultimul loc în UE în privinţa ponderii cheltuielilor din PIB alocate acestui domeniu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here