Cozi la casieriile școlilor din Motru: Se dau bursele!

527

Elevii Colegiului Tehnic Motru au intrat, ieri, primii, în posesia burselor de merit, sociale și de studiu. De joi, banii pe burse pot fi ridicați și de la casieriile Școlilor Generale Nr.1 și 2 și de la casieria Colegiului Național “George Coșbuc”. Bursele au o valoare de 238.000 de lei, iar măsura, aprobată de CL, a fost propusă de viceprimarul localității, Cosmin Morega, odată cu rectificarea bugetului care s-a făcut în octombrie. “Aceste burse au o valoare cuprinsă între 240-270 de lei, bani care nu sunt mulți, dar sunt foarte așteptați de copii. Îi merită toți pe deplin, astfel fiind stimulați și, pe viitor, mă aștept să fie în număr și mai mare (burse de merit și performanță). Atât eu, cât și Consiliul Local ne bucurăm că o inițiativă odată începută s-a și finalizat, beneficiarii fiind copiii noștri, copiii comunității”, a transmis viceprimarul pe o rețea de socializare.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here