Cozma, supărat pe „escrocul” de Dan Diaconescu

1020

De la 1 Decembrie Miron Cozma are libertatea de a intra în municipiile Bucureşti şi Petroşani, întrucât îi expiră interdicţiile pe care le avea din partea instanţelor de judecată, fostul lider al minerilor din Valea Jiului fiind acum însă cu gândul la campania electorală din Gorj. El spune că Dan Diaconescu şi-ar face campanie folosindu-se de numele său, Cozma declarându-se un adversar al „escrocului” de la OTV, după cum singur îl descrie acesta.

Supărarea sa se trage de la faptul că, atunci când era în închisoare, realizatorul tv a scris o carte despre Cozma şi mineriade, pe care a vândut-o, iar „subiectul” nu a primit niciun leu. Cozma aminteşte şi de două conturi pe care Diaconescu le-ar fi deschis în numele său imediat după ce a fost pus în libertate şi din care iarăşi nu a văzut niciun leu. „Sunt o persoană liberă, cu adevărat, de la 1 Decembrie, când voi putea intra iarăşi în Bucureşti şi Petroşani, dar pe 1 voi fi la Alba Iulia, iar a doua zi voi merge la mormântul părinţilor mei din Valea Jiului. Voi ajunge şi la Târgu-Jiu, unde am de onorat nişte invitaţii şi unde aflu că Dan Diaconescu se află în campanie electorală şi îşi face reclamă pe spatele meu, spunând că eu îl susţin. Eu nu susţin un astfel de escroc şi când spun asta nu mă gândesc doar la cartea pe care a scos-o despre mine şi a vândut-o fără ca eu să văd vreun ban, ci mă refer mai ales la aşa zisa lui campanie de ajutorare a lui Miron Cozma. Când am fost eliberat, el a scris pe ecranul televiziunii lui numărul a două conturi şi cerea bani pentru mine, că nu am bani şi că trebuie să fiu ajutat. Nici nu am ştiut de aşa ceva, dar nici bani nu am văzut de la escroc. Dacă îl prind prin Târgu-Jiu voi avea o discuţie cu el pentru a lămuri lucrurile”, declară Miron Cozma.
Gelu Ionescu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here