Craiova a ajuns la 50 de puncte după victoria cu Voluntari

555

Universitatea Craiova a obţinut un succes muncit la FC Voluntari, după un meci pe care l-a controlat, dar în finalul căruia, din nou, a suferit. Impulsionaţi de 200 de olteni, vizitatorii au fost mai buni în prima parte a jocului, pe care au încheiat-o în avantaj după reuşita lui Nicuşor Bancu (`32). Ilfovenii au încercat să joace mai mult pe atac în repriza secundă, dar fără realizări deosebite. Ocaziile mari le-au aparţinut tot băieţilor lui Mangia, şutul lui Gustavo fiind scos de lângă bară de Pătrariu (`55), portar care s-a evidenţiat şi la lovitura de cap a lui Băluţă (`83). Partida s-a aprins în ultimele minute când Daniel Benzar a obţinut penalti după o intrare a lui Mitrovic la minge (`85). Arbitrul Marcel Bîrsan şi-a schimbat însă decizia după consultări cu tuşierul Marius Marica, moment în care “banca” Voluntariului şi-a ieşit din minţi. Inexplicabil, deoarece reluările au arătat că portarul Craiovei a lovit mingea, iar jucătorul advers căzuse oricum fără să fie atins. Doar nervi şi cartonaşe au mai fost până la final, iar tabela a rămas neschimbată. Cu acest succes, oltenii au ajuns la 50 de puncte şi mai au un singur meci din sezonul regulat, acasă cu Poli Timişoara.

Mangia: “Sunt bucuros pentru tot ce am realizat până acum”
Antrenorul din Bănie, Devis Mangia, nu a vrut să comenteze momentele de tensiune din finalul meciului, ci mai degrabă prestaţia echipei sale. Italianul a adăugat că este mulţumit de parcursul Universităţii de până acum. “Am făcut o partidă bună, am avut o posesie foarte bună în prima repriză și am făcut o greșeală în partea a doua, la fel ca și la meciul cu Dinamo, aceea că nu am închis jocul mai devreme. Dar mă bucur că echipa mea nu a primit gol, ceea ce este foarte important. Sunt bucuros pentru tot ce am realizat până acum. E mulțumitor că avem 50 de puncte în 25 de meciuri, iar dacă la finalul sezonului vom fi pe prima poziţie, e foarte bine. Anul trecut Viitorul, care a ieşit campioană, avea 51 de puncte la finalul sezonului regulat, iar noi putem avea și mai mult după meciul cu Timișoara, care va fi unul dificil de altfel”, a afirmat Mangia. În schimb, Bancu şi Zlatinski au declarat că arbitrii au luat decizia corectă, iar succesul de la Volunari este foarte important. “Ne-am dorit să câştigăm. Voiam cele trei puncte pentru că trebuie să ţinem pasul cu cele două formaţii, CFR Cluj şi FCSB. Am avut foarte multe ocazii, puteam închide meciul, au fost acele faze controversate. Speram ca arbitrul să revină asupra deciziei. Portarul nostru a atins mingea cu piciorul, deci nu a fost nici un penalti“, a declarat Bancu.
“Victorie importantă. Suntem mai aproape de primul loc. Normal că vrem titlu. Altfel ce să facem, să stăm acasă şi să ne uităm la play-out? Pentru asta sunt eu aici, să câştigăm titlul. E normal să nu dai penalti, pentru că nu a fost. S-a văzut! Am făcut un joc foarte bun, am avut ocazii multe“, a spus Zlatinski.

Niculescu: “Viciere de rezultat!”
Claudiu Niculescu a fost eliminat pe final de meci după proteste repetate, şi nu şi-a revenit nici la primele declaraţii de presă. Antrenorul Voluntariului a ţinut-o pe a lui: “a fost penalti şi viciere de rezultat”. “Reluarea arată că Benzar atinge primul mingea, iar Mitrovic îi ia picioarele. Băieţii mai aveau un pic şi dărâmau uşile la vestiar. Am încercat să îi calmez. Cele trei puncte sunt la ei, meritat. Încerc să vă explic ce mi-a zis mie arbitrul central. «Din poziţia din care eram a fost penalty clar, dar la semnalizarea asistentului am anulat». Dacă asta nu e rea voinţă… Asistentul e la 60 de metri, iar centrarul la 10. Nu avea cum să vadă mingea. Arbitrul central e suveran. El ia deciziile. Să fim serioşi. Putea să îl ajute dacă era faza pe partea lui. Jucătorii vă pot confirma ce mi-a spus arbitrul. M-a trimis în tribună că am intrat un metru în teren. Sunt decizii pe care nu le înţeleg. Să întorci o decizie la două-trei minute după fază, mi se pare foarte ciudat“, a spus Claudiu Niculescu.

FC Voluntari – Universitatea Craiova: 0-1 (0-1)
Voluntari: Petrariu – Pleașcă, I. Balaur, Cazan, Bucurică – C. Achim, Novac (`77, Cernat) -Căpățână (`57, G. Deac), Ivanovici (`66, Voicu), Benzar – Bălan. Antrenor: Claudiu Niculescu.
Craiova: Mitrovic – R. Popa, Kelic, Ferreira – Martic, Mateiu, Zlatinski, Bancu – Gustavo, Băluță (`90, Burlacu), Mitriță (`72, Bărbuț). Antrenor: Devis Mangia.
Cartonașe galbene: Căpățână `10, Voicu `72, Cernat `89 / Mitriță `18, R. Popa `90.
Au arbitrat: Marcel Bîrsan – Mircea Mihail Grigoriu, Mihai Marius Marica; Lucian Rusandu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here