Crasna votează PSD! Crasna votează Cristian Georgescu, primar!

943

Toate satele componente comunei Crasna au fost parcurse, la picior, în această lună de campanie, de către candidatul PSD la funcția de primar, Cristian Georgescu, și de echipa sa de consilieri locali. În periplul electoral, candidatul Georgescu a fost însoțit și de candidații PSD la Consiliul Județean, Ion Călinoiu și Ciprian Florescu, ambii alăturându-se staff-ului de campanie social-democrat, la întâlnirea cu cetățenii din Crasna. De altfel, echipa roșie a fost primită, cu brațele deschise și cu căldură, de cetățenii localității, încântați de programul electoral al candidatului PSD.

crasna2Persoanele întâlnite de staff-ul de campanie al candidatului Cristian Georgescu, în toate satele comunei, i-au urat acestuia și echipei sale succes în lupta electorală, solicitându-i însă social-democratului, ca, în viitoarea funcție publică, să dea dovadă de transparență în cheltuirea banului public și să atragă investitori, deoarece tinerii localității au nevoie de locuri de muncă. “Posibilitatea de a candida la cea mai mare funcție de reprezentare locală, în comuna în care m-am născut, este pentru mine o onoare, iar susținerea mea din partea Partidului Social Democrat este, de asemenea, un plus pentru cetățeni, deoarece toate proiectele de investiții derulate în ultimii 12 ani au fost susținute de acest partid. În activitatea mea de până acum am constatat că în orice domeniu monopolul nu duce la progres. Concurența și profesionalismul aduc întotdeauna prosperitate pentru oameni. Candidez să ajut locuitorii acestei comune, fie tineri, fie vârstnici”, le-a spus acestora Cristian Georgescu.

crasna3Susținere totală de la județ!
Proiectele Partidului Social-Democrat au fost prezentate cetățenilor nu numai de către candidatul PSD Crasna pentru funcția de primar, Cristian Georgescu, ci și de către Ion Călinoiu, candidatul la Consiliul Județean, și de Ciprian Florescu. Aceștia au mers, din casă în casă, la Crasna, pentru a sta de vorbă cu oamenii și a le spune că proiectele Partidului Social Democrat Gorj sunt unele constructive. Candidații la Consiliul Județean, Ion Călinoiu și Ciprian Florescu, le-au explicat, de asemenea, localnicilor și faptul că întreg județul se află pe agenda de dezvoltare a Partidului Social Democrat.
crasna4Oamenii le-au spus, în schimb, social-democraților că au nevoie de o administrație performantă care să le stea lor la dispoziție, nu intereselor unor firme private.
“Prin candidatura mea la funcția de primar, doresc să reprezint interesele celor aproximativ 5000 de persoane care își duc traiul de zi cu zi într-o comună frumoasă aflată în partea de nord a județului Gorj, la poalele Munților Parâng. Pentru mine, comuna Crasna reprezintă localitatea în care m-am născut, în care locuiesc și în care am ales să-mi cresc copiii. Sunt convins de faptul că pot aduce un suflu nou în administrația locală, prin muncă, prin seriozitate, cu dorința de a realiza proiecte de dezvoltare locală”, a precizat Cristian Georgescu.
crasna5Candidatul PSD la funcția de primar în comuna Crasna, Cristian Georgescu, este sprijinit de întreg staff-ul partidului, acordându-i-se toată încrederea.
M.P.

crasna6 crasna8

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here