Creaţii ale meşterilor populari din judeţ, expuse la Muzeul Judeţean Gorj

845

Muzeul Judeţean Gorj “Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu va găzdui sâmbătă, 28 noiembrie, vernisajul expoziţiei “Artă şi Meşteşug”, expoziţie în cadrul căreia vor putea fi admirate creaţii ale mai multor meşteri populari din Gorj. Evenimentul este organizat de Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

“Artă şi Meşteşug” este un salon expoziţional al artelor şi meşteşugurilor tradiţionale organizat de Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, în fiecare an, în preajma Zilei Naţionale a României. Anul acesta, deschiderea salonului va avea loc sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 12.00, la Muzeul Judeţean Gorj “Alexandru Ştefulescu”. “Este expoziţie susţinută de meşterii populari care la ora aceasta activează pe lângă instituţia noastră. Invităm pe toată lumea cu drag să ne fie alături, sâmbătă, de la ora 12.00, la expozitie muzeu (2)Muzeul Judeţean. Intrarea este liberă. Cei care vor veni vor putea vedea pe viu cum lucrează meşterii pentru că o să aibă loc şi un atelier de creaţie, le vor putea vedea creaţiile şi se vor bucura de un spectacol susţinut de o parte a Ansamblului «Maria Lătăreţu» al Şcolii Populare de Arte”, a precizat Iani Gârbaciu, purtătorul de cuvânt al Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu. Meşterii populari ale căror creaţii vor putea fi admirate în cadrul acestei expoziţii sunt: Ştefan Popescu (Târgu-Jiu, instrumente expozitie muzeu (3)muzicale), Filomela Tiştere (Sohodol-Tismana, covoare olteneşti), Mioara Dinoiu (Polovragi, ţesături), Ion Roşu (Polovragi, împletituri coşuri), Valentina Gheorghe (Bălăneşti, ţesături), Rodica Daniela Mischiu (Bumbeşti-Jiu, sculptură în lemn), Claudia Drăghescu (Sohodol-Tismana, ţesături artizanat), Ileana Tudorescu (Peştişani, ţesături), Lidia Adriana Vasile (Peştişani, iconărit), Valerica Miuţe expozitie muzeu (4)(Tismana, iconărit), Mihaela Văcariu (Tismana, ţesături), Elena Popescu (Teleşti, ţesături), Nicolae Rotaru (Crasna, arta lemnului), Georgiana Alina Coconu (Alimpeşti, pictură pe sticlă), Cristi Glăvan (Peştişani, arta lemnului), Maria Flondor (Baia de Fier, ţesut-cusut), Daciana Ungureanu (Novaci, artă decorativă) şi Florin Tantan (Tismana, port popular, ţesături).
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here