Cresc pensiile pentru 4.274 de gorjeni! Vezi cu cât şi de când!

560

Punctaje crescute cu 25% şi cu 50% pentru anumite categorii de pensionari din judeţul Gorj! Este vorba despre punerea în aplicare a Legii nr. 192 din 7 iulie 2015 care după ce Guvernul a adoptat luna aceasta proiectul de hotărâre a aplicării prevederilor legii menţionate, va aduce mai mulţi bani în buzunarele a peste 4.000 de pensionari gorjeni.

Prezentă ieri în cadrul unei conferinţe de presă, directorul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj, Ioana Talău, a explicat criteriile pentru care în acest an vor creşte în două tranşe pensiile pentru mii de pensionari gorjeni. “Pensionarii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 ianuarie 2001, respectiv activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite şi/sau condiţii speciale, potrivit legii, beneficiază de o creştere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează: cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale; cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite. Recalcularea se efectuează în termen de 24 de luni, calculat de la data de 1 ianuarie 2016. Drepturile de pensie recalculate se plătesc începând tot cu această dată”, a declarat şefa CJP Gorj.

Majorări în două tranşe
Aceasta a precizat că pentru noile recalculări, beneficiarii nu trebuie să depună cerere la sediul CJP Gorj, drepturile persoanelor îndreptăţite stabilindu-se din oficiu. Drepturile de pensie recalculate se vor plăti în două etape: în luna iulie 2017 în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1990-31 martie 2001 inclusiv; în luna decembrie 2017 în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-31 decembrie 2010 inclusiv. “La nivelul judeţului nostru, vor beneficia de prevederile acestei legi un număr de 4.274 de persoane respectiv: 1.957 de dosare vor fi prelucrate în prima etapă şi 2.317 dosare vor fi prelucrate în cea de-a doua etapă. De vineri am primit aplicaţia informatică, se lucrează totuşi într-un ritm îngreunat asta şi din cauza deficienţei de personal”, a mai spus Ioana Talău, directorul CJPC Gorj.

Deficit de personal
Organigrama CJP Gorj cuprinde 54 de salariaţi, însă doar 23 de oameni lucrează strict pe stabiliri şi plăţi pensii. Conducerea instituţiei judeţene a făcut demersuri la Ministerul Muncii pentru scoaterea la concurs a unui număr de cel puţin 11 posturi, deoarece de atâta ar mai fi nevoie pentru funcţionare la capacitate optimă a instituţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here