Creşte valoarea taxei permiselor de liberă trecere

932

Consiliul Local şi Primăria Târgu-Jiu au hotărât majorarea cuantumului taxei de liberă trecere pentru circulaţia din municipiu. Creşterea se va face de la 20 de lei la 50 de lei pentru o singură zi.

Referatul întocmit de conducerea Poliţiei Locale Târgu-Jiu, instituţia care se ocupă cu eliberarea acestor permise de liberă trecere, prevede că majorarea este necesară datorită “creşterii preţului carburanţilor şi a pieselor auto pentru autovehiculele din dotarea unităţii, dar şi a creşterii cheltuielilor de personal, necesitatea dotărilor cu echipamente de radio-comunicaţii, precum şi necesitatea înnoirii parcului auto”. Permisele de liberă trecere sunt înscrisuri tipizate eliberate de Poliţia Locală a municipiului Târgu-Jiu, care conferă posesorului dreptul de a pătrunde cu un tip de autovehicul, într-o perioadă definită şi cu un orar stabilit în zone în care sunt impuse anumite restricţii de circulaţie.
Permisele de liberă trecere pot avea fie o valabilitate de un an de zile, fie de o lună sau chiar de o singură zi. Acestea vor avea înscrise pe faţă următoarele date: numărul şi data înregistrării cererii, posesorul autovehiculului, numărul de înmatriculare al acestuia, tonajul şi tipul autovehiculului, durata de valabilitate a permisului şi orele între care s-a aprobat accesul. De asemenea, pe verso-ul permisului de liberă trecere se vor inscripţiona: zonele şi străzile pe care este permis accesul şi circulaţia, tariful încasat, numărul şi felul documentului doveditor al achitării, instrucţiuni specifice privind utilizarea permisului.

Tarife diferenţiate
Potrivit Regulamentului de eliberare şi folosire a permiselor de liberă trecere pentru circulaţia pe străzile din municipiul Târgu-Jiu, taxa pentru o singură zi se va majora de la 20 la 50 de lei, celelalte taxe, respectiv pentru o lună ori pentru un an de zile rămânând aceleaşi. Astfel, cuantumul pe lună pentru autovehiculele cu masa de sub zece tone este de 200 de lei, în timp ce taxa anuală este de 1.000 de lei.
De asemenea, taxa pentru permisul de liberă trecere eliberat pentru o lună de zile pentru maşinile a căror masă autorizată este de peste zece tone este stabilită la 300 de lei, iar valoarea anuală este de 1.500 de lei. Şi taxa pentru valabilitate de o săptămână pentru un permis de liberă trecere se păstrează la 100 de lei, în timp ce pentru eliberarea unui duplicat se va achita 10 lei.

Scutiri de la plata taxei
Sunt scutite de plata tarifului şi pot circula fără permise de liberă trecere, următoarele categorii de autovehicule: autoturisme aparţinând autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi cele aparţinând societăţilor acestora; autovehiculele destinate transportului de călători, autorizate să desfăşoare această activitate; autovehiculele aparţinând societăţilor, regiilor ce necesită intervenţii în vederea efectuării de reparaţii la reţelele edilitare; autovehiculele speciale care se deplasează în scopuri funerare; autovehiculele utilizate de agenţii economici care au contracte de prestări servicii cu Consiliul Local, precum şi cele care aprovizionează creşe, grădiniţe, şcoli, spitale, cămine de bătrâni, sau alte asemenea, pe teritoriul municipiului Târgu-Jiu şi care se deplasează în acest scop, sunt exceptate de la plata taxei de eliberare a permisului de liberă trecere.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here