Creştere alarmantă a meningitelor cauzate de infecţia cu virusul West Nile

499

Conform datelor furnizate Ministerului Sănătăţii de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, din data de 2 mai 2018 până în data de 29 august, au fost înregistrate 117 cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de infecția cu virus West Nile, fiind înregistrate 12 decese. Virusul West Nile este transmis de la ţânţar la om.

Cele 12 decese au survenit la pacienți care prezentau co-morbidități. Cinci decese s-au înregistrat în București, Două în județul Olt și câte unul în județele Iași, Galați, Covasna, Constanța și Dâmbovița.
Față de anul trecut, debutul perioadei de îmbolnăviri s-a produs cu 3 săptămâni mai devreme, iar specialiștii apreciază că ne apropiem de vârful epidemic din acest sezon, dar nu este vorba despre o epidemie, așa cum a fost în anii 1996, 2010 și 2016.
Vectorii implicați în transmiterea virusului West Nile în țara noastră îi reprezintă mai multe specii de țânțari răspândiți atât în mediul urban, cât și în cel rural.
Condițiile favorabile de dezvoltare a vectorilor sunt reprezentate de perioada excesiv de ploioasă care a făcut dificilă distrugerea țânțarilor, dar și de deficiențele în aplicarea măsurilor de control și a măsurilor de protecție personală.
În județele în care au fost înregistrate îmbolnăviri, pentru a elimina riscul de transmitere prin transfuzii, în centrele de transfuzii s-au luat măsuri de siguranță. Astfel, în conformitate cu Directivele europene în domeniu, EC/33/2004 și EC/17/2006, se amână donarea în cazul persoanelor care au fost identificate cu factori de risc pentru infecția cu West Nile. Persoanele care au făcut infecția cu virusul West Nile sunt excluse de la donare timp de 120 de zile.

Recomandări pentru autorităţile locale
Ministerul Sănătății recomandă autorităţilor administrației publice locale să intensifice măsurile de dezinsecție în localităţi pentru a preveni răspândirea infecției cu virus West Nile, iar Direcțiile de sănătate publică au sarcina de a verifica, până la sfârșitul sezonului, eficacitatea măsurilor aplicate. Specialiștii menționează că infecția cu virus West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înțepătură de țânțar.
Specialiştii în sănătate publică ai Ministerului Sănătăţii recomandă folosirea mijloacelor de protecție fizică a populației pentru evitarea expunerii la înțepăturile țânțarilor, precum protecția mecanică a tegumentelor, folosirea substanțelor repelente, plase de protecție la ferestre.
Direcțiile de sănătate publică vor desfășura o campanie de informare a populației referitoare la măsurile necesare pentru protecția personală împotriva infectării cu virusul West Nile.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here