Criminalii de la Motru, la audieri: “Aveam nevoie de droguri!”

622

Amănunte şocante şi confirmate direct de tinerii implicaţi în dubla crimă produsă cu trei luni în urmă la marginea municipiului Motru.

Toţi cei patru inculpaţi din acest dosar s-au declarat consumatori de droguri, în special de etnobotanice, acesta fiind şi motivul pentru care au decis să-i suprime viaţa tânărului din Fliaşi care le asigura, din când în când, „marfa” de care aveau nevoie. Claudiu Florin Mînea, Dragoş Ionescu, Mihai Dorin Bălan şi Bogdan Alexandru Drăgoi au comis faptele pentru că nu aveau banii cu care să-şi cumpere drogurile, intenţia lor iniţială fiind aceea de a-l bate pe Ion Ulăreanu, cel care venea cu „marfa”, după care doreau să-i fure pliculeţele şi să se facă nevăzuţi.
Procesul celor 4 a început ieri la Tribunalul Gorj, toţi fiind audiaţi de judecătorul de caz. Pe parcursul câtorva ore fiecare dintre cei amintiţi a povestit cu mai multe sau mai puţine amănunte momentele care au dus la dubla crimă înregistrată la marginea municipiului Motru la sfârşitul lunii mai. Declaraţiile au fost făcute în prezenţa mamei tinerei de 19 ani, din Turceni, care îl însoţea pe Ulăreanu la Motru pentru prima dată. Femeia, om simplu, de la ţară, a plâns când a auzit de ce moarte cumplită a avut fiica sa, ea cerând daune materiale şi civile în cuantum de 300.000 de lei. Inculpaţii au povestit cum l-au atras în capcană pe Ulăreanu şi cum i-au dat de înţeles nu doar că vor să cumpere droguri, ci şi să-şi achite o datorie mai veche.
Mînea poate fi considerat capul grupării, el mărturisind de mai multe ori că el şi amicii săi erau în sevraj şi că aveau neapărat nevoie de droguri, pentru a depăşi momentul. În seara în care şi-au dat întâlnire cu Ulăreanu la marginea oraşului şi-au făcut încălzirea cu vreo doi litri de vişinată, la multe dintre fapte fiind prezent şi Bogdan Alexandru Drăgoi, care este încă minor. El a povestit că a fugit în pădure când a văzut că prietenii săi îi snopesc în bătaie pe Ulăreanu şi pe amica sa. Minorul a revenit însă ulterior la maşină şi a aflat ce se întâmplase, participând la incendierea maşinii şi la împărţirea „prăzii”. Spunea că i-a revenit 100 de lei şi un pliculeţ de 0,25 grame de droguri, judecătorului de caz nevenindu-i să creadă că viaţa a doi oameni a depins de pliculeţul respectiv de droguri.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here