Croitorie și spălătorie la Spitalul Județean

567

După câțiva ani de zile în care Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu a încercat să își reducă cheltuielile cu servicii precum cel de spălătorie sau croitorie a venit vremea ca unitatea medicală să își reînființeze aceste activități în propria ogradă. Managerul Gigel Capotă spune că toate calculele făcute pe hârtie până acum arată că spitalul are nevoie atât de propria secție de croitorie, cât și de o spălătorie și asta din simplul fapt că, în mare, cheltuielile s-ar reduce la jumătate. Secția croitorie are deja funcționale trei mașini performante de cusut, achiziționate cu mai mulți ani în urmă, și care au stat nefolosite o bună perioadă de timp. La începutul anilor’ 90 aici lucrau 14 femei, toate provenind de la fosta fabrică de confecții din oraș. Acum doar două sunt active, iar de muncă au în permanență pentru că, pe lângă lenjerii de pat, ele mai confecționează și pijamale pentru pacienți, dar și costumele pe care le poartă cadrele medicale în timpul programului de lucru. În februarie acestea au avut la dispoziție 1500 de mp de material pentru a confecționa cearșafuri noi de pat, cearșafuri al căror cost a fost aproape la jumătate față de cele care ar fi putut fi achiziționate de pe piață. Gigel Capotă spune că și pentru spălătoria spitalului și-a făcut calculele și cu vreo 400.000 de lei poate să cumpere în următoarele săptămâni atât mașini noi de spălat, cât și tamburi de călcat și tot ce mai e nevoie pentru ca secția să devină funcțională. Până acum spitalul plătea anual peste 600.000 de lei unei firme care asigura serviciile respective. O astfel de activitate a fost funcțională în cadrul unității medicale până în urmă cu câțiva ani, când a fost considerată prea costisitoare pentru a mai fi menținută în structura internă a spitalului.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here