Două sute de mămici din Bucureşti s-au dus să protesteze, împreună cu micuţii cărora le-au dat naştere, împotriva unei puteri care nu are nici o viziune de ieşire din criză ci doar de executare financiară naţională. Guvernul Boc trebuie să taie din toate părţile, ca un organism sadic a cărui principală preocupare este măcelărirea nivelului de trai.
Mămicile au protestat cântând cântece pentru liniştirea copiilor lor aduşi, împreună cu toată sensibilitatea pe care o au de la mama natură, într-un mediu plin de microbi şi de infecţie politică. Buboiul dintre cele două palate riscă să ia Victoria de la Cotroceni, mai ales că Ion Iliescu, simţind curentul de stânga, nu şi-a pus tampoane în urechi ci s-a dat din plin la liberali, care nu se dau în lături să susţină cota unică. Ei bine, cota unică de culoare galbenă se găseşte şi pe pamperşii micuţilor cărora Guvernul vrea să le taie din bunăstarea mămicilor şi să le lase numai bunul celui strâns la piept – adică suptul. Poporul a dovedit de atâtea ori că ştie să rabde, şi că răbdările prăjite sunt cea mai bună hrană pe care politicienii o pot oferi unor înfometaţi de bunăstare şi libertate cum sunt românii care s-au visat liberi şi fericiţi şi mai ales cu foarte multe şanse după aderarea la Uniunea Europeană. România are 4-5 guverne; unul este la Banca Naţională, şi de acolo a vrut să ia Traian Băsescu un prim-ministru care ar fi trebuit să aibă grijă de o ţară dar noi ştim că este celibatar, şi ne putem întreba dacă cel care nu poate avea grijă de o familie poate avea grijă de un popor. El este cel care l-a sfătuit pe Traian Băsescu ce să facă cu situaţia economică din România, cel puţin aşa se poate deduce din ce a mai scăpat prin declaraţii publice preşedintele. Ştim că Theodor Stolojan nu l-a mai sfătuit pe Traian Băsescu cum să administreze ţara, şi am constatat că democrat – liberalii nu au economişti capabili să devină miniştrii, de vreme ce l-au adus în acest post cheie pe boemul Sebastian Vlădescu. Finanţele, după Mihai Tănăsescu, nu au mai avut ministru, pentru că şi poetul Varujan Vosganian a compus oda săgeţii şi a creşterilor salariale, până când s-a ales praful de vistieria românească. Tot la finanţe s-a perindat un inginer, Gheorghe Pogea, care s-ar fi priceput mai bine la construcţii decât la economie. De ce nu mai are ţara bani? Iacătă de ce, pentru că vistiernicii ei nu au avut nici în clin, nici în mânecă cu agoniseala, ci doar cu risipa. Unde s-au risipit banii? În sute de şcoli, reparate cu licitaţii trucate şi cu cheltuieli imense, care se vor închide. În subvenţionarea unor industrii păguboase, ajunse la cheremul unor absolvenţi de drept, gen SNLO, administrată de sus până jos de un Ionel Manţog, care a procedat ca un avocat, pledându-şi cauza proprie. Banii s-au mai dus într-o asistenţă socială exagerată, care a condus la aroganţa faţă de muncă – oameni în Mercedes şi cu vile în alte zone din ţară fiind înscrişi ca neavând venituri, într-o localitate oarecare, cu toată familia şi culmea, toţi oameni sănătoşi, apţi de muncă şi tari ca stâncile. Alt loc unde s-au investit sute de milioane de euro este capitolul „ordine şi pază”, cu cele două feţe ale lui – în ţară avem vreo trei-patru feluri de poliţie, vreo cinci-şase feluri de servicii secrete, unele dintre ele plătite la un nivel pe care nu l-ar visa nici în străinătate. Toate acestea pentru că Traian Băsescu avea nevoie de al doilea mandat. Vreme de 5 ani de zile au apărut creşterile de pensii şi de salarii şi, mai ales, toate pensiile şi salariile nesimţite. Nici una dintre ele nu a trecut neobservată de Preşedinţie, pentru că trebuia să fie însoţită de o promulgare. Atunci preşedintele nu a ieşit să spună că nu se poate acorda aşa ceva nici unui român; acum iese şi spune că românii primesc mai mult decât trebuie şi, culmea, primesc mai mult cei săraci. Proverbul popular românesc spune să nu căieşti săracul, dar de unde atâta vitalitate la politicieni, să poarte traista acestei naţiuni sărace, atunci când deputaţii şi senatorii au teritoriile împărţite şi trebuie să ceară voie unul la celălalt să se ducă în colegiul partenerului, iar cel care este de serviciu în colegiul său nici nu vine să vadă ce mai fac alegătorii, decât în anul preelectoral? Chiar aşa, mămicile s-au dus la Cotroceni cu pamperşii murdari, dar nu cred că au vrut să compare rahatul în care le-a băgat politica cu adevăratul rahat politic în care se zbate ţara.
Constantin Bunilă
