Inteligenţă şchioapă, nepricepere, prostie berechet şi imoralitate cu toptanul revarsă avocatul Cătălin Predoiu în găunoasa cale a românilor. Acest pedelisto-penelist calcă în picioare omenia şi farmecul adevărului, actele lui arbitrare şi antiumane cutremură adânc simţurile morale şi dorinţa de bine a acestui popor. Principiile de viaţă etalate de fostul ministru sunt răul şi injustiţia, urâtul şi batjocura. „Omul de caracter e cel ce nu atârnă, iar om fără de caracter cel ce atârnă de împrejurări” (loan Slavici).
Ca şi cetăţean curios, care urmăreşte aiureala şi bâjbâiala politică ruşinoasă şi păguboasă din România – la urma urmei buimăceala şi ameţeala în care sunt îngrămădiţi compatrioţii mei – când afli de o brambureală în deciziile unui partid ce se pretinde cu expertiză istorică, îţi pui, volens nolens, nişte întrebări deloc abstracte: se prezumă şi este de observat prăbuşirea şi ticăloşirea unui întreg partid (evident, a liberalilor şi lideraşilor săi, care în primitivismul lor, urmăresc ciolane şi oscioare alături de Iohannis, Munteanu, Gorghiu, Blaga şi toată şleahta de neghiobi „ce se nevoiesc să fure pentru a se înavuţi”) ori o „simplă” rătăcire a minţii de o halucinaţie colectivă sau de o hipnoză şi captivitate iraţională colectivă degradantă? Răspunsul este simplu: solidaritatea în ticăloşie pusă la cale şi „verificată” cu mult timp înainte: solidaritatea şacalilor asupra unui cadavru ori a haitelor de hiene asupra unui animal aflat în suferinţă. Aceşti neisprăviţi privesc batjocoritor România, ei au interese şi scopuri opuse românilor, sunt departe de adevăr şi justiţie. Sunt pilduitoare şi de neocolit sublinierile lui O.Goga: „Orice tendinţă de a crea un sentiment de solidaritate într-un cerc de oameni se întemeiază pe omogenitatea de interese şi îndemnuri a elementelor menite să formeze o grupare. Nu se poate închipui solidaritate între oameni ale căror interese se ciocnesc sau ale căror îndemnuri servesc scopuri opuse”. Nimerit este să te întrebi ce anume a determinat deciziile din lunile apropiate ale PNL-ului struţo-cămilă! Nominalizarea lui Cristian Buşoi ca pretendent la fotoliul, superior ornat, de primar atotcuprinzător al Bucureştilor, din partea Alinei Gorghiu şi a buldogului Vasilică Blaga, a apărut pentru mulţi ca fiind o eroare: bietul C. Buşoi e ca apa sfinţită, nu ţipă, nu geme, nu face clăbuci; a urmat cântăreţul la drâmbă Ludovic Orban. Ăsta da, priceput lingău! Era în bună tradiţie a poftelor futile ale „miticilor” aşteptători de senzaţii tari şi urlete să audă tot natul – după BĂSELU şi Oprescu – , jmecheraş” gargaragiu, „vesel”, agreabil, mereu în vervă şi nechibzuită dispoziţie logoreică la o bere şi la o bârfă: să stai vara, seara, la o terasă cu lăutari şi cu Orban la un şpriţ şi să vină şi BĂSE hâhâind, să te înveţe cum se bea whisky-ul: cu gheaţă nu cu paiul. Ce mai lichele, fraţi români!! Jigodiile astea sunt de legat şi de izolat că put a dejecţii!! Dar, cum- necum, aşa la vedere se înfăţişează DNA şi-l acroşează pe găozarul limbricar Orban. Lesne de înţeles că SRI şi DNA au constituit acea forţă ideală, inexorabilă într-un aşa-zis stat democratic a celei mai eficiente poliţii politice. DNA, se vede treaba, nu se ocupă cu stăvilirea şi stârpirea corupţiei, cum se spune şi cum crede covârşitoarea majoritate a vulgului ce ocupă mioriticul spaţiu românesc: SRI şi DNA se ocupă cu crearea de dosare împotriva unor compatrioţi care, vreodată, la momentul potrivit, ar putea să jeneze anumite puteri decidente. Puteri determinante pe care eu nu le cunosc, dar bănuiesc şi înţeleg că există cu vârf şi îndesat (îmi închipui iama pe zăpadă, în pădurea „adormită” ori pe câmp vezi urme şi excremente de animale, ba chiar de hiene: nu ştii care vor fi fost, dar îţi dai seama că există şi că umblă în forfotă, hotărând care anume dintre persoanele cu oarecare „suprafaţă licită” să rămână în „cursă” şi care să se îndeletnicească, mai departe cu bişniţăria, devenită sport naţional). Lesne de observat că felurite „puteri decidente” au făcut ca – de la dizolvarea USL, debarcare şi uitarea preşedintelui său, vestitul Căcărău (Crin Antonescu), numirea unui preşedinte dinafara partidului, mai apoi afilierea şi, în fine, topirea în PDL şi, colac peste pupăză, circul ridicol cu candidaturile pentru Primăria generală a Capitalei – liberalismul românesc să dispară, chiar dacă vin şi se bat cu cărămida-n piept oameni aventurieri de tipul zâmbăreţei A. Gorghiu şi buldogului cu botul turtit şi capul sec V. Blaga, cu moştenirea ideatică şi expertiza de netăgăduit de aproape un secol şi jumătate a liberalismului cu iz autohton. Este de neînţeles şi confuză manevra ultimă a – să le zicem -liberalilor, diriguiţi de aventurieri şi palavragii bântuiţi de gripa porcină. Pentru orice om cu mintea întreagă, netrecut pe la casa de nebuni – şi mai cu seamă pentru un lider de partid! – trebuia să fie limpede, ca whisky-ul lui BĂSELU rumegat cu colonelul Roby Turcescu, că renunţarea „noului” PNL la un candidat propriu este dovada incapacităţii de a gândi: înseamnă să pui pe tarabă tâmpenia că întreg acest cuprinzător, stufos şi secular partid – PDL şi PNL – nu are măcar un om între oameni, capabil să candideze la Primăria generală a Capitalei. Să medităm asupra dorinţei pragmatice formulate de V. Bogrea: „Cine vrea să joace un rol public, trebuie să aibă două lucruri: o moară (gura) şi o comoară (mintea). Dacă nu-au decât comoara, vai de capul lor; dacă au numai moara, vai de capul celorlalţi”.
Totala ascultare şi obiectivare a cererii „societăţii civile” şi „străzii” este o prostie din partea unui partid ce-şi are doctrina şi strategia de neclintit teoretic şi practic; e ca şi când ar recunoaşte că a venit timpul să se autodizolve. Că actualul candidat Cătălin Predoiu, venit din partea vechiului PDL care-1 vroia prim-ministru „din umbră”, „a făcut fiţe” şi „a purces la mofturi” de domnişoară bătrână ce se ştie deocheată, cu toate că acceptase anterior să fie şeful organizaţiei Bucureşti a „noului” PNL. Rumenul în obraji şi modestul intelectual Predoiu nu prea face faţă nici măcar ca veritabil avocat „pledant” şi nu face faţă exigenţelor şi aşteptărilor bucureştenilor. Cu unul ca Predoiu nu-ţi vine să mergi la un şpriţ la o terasă din Meteor. Pentru bucureşteni era potrivit BĂSELU ori strâmbă lemne Oprescu – jmecheraşi impardonabili, gargaragii de duzină, „deştepţi” cât să ia foc foişorul, „descurcăreţi”, mincinoşi de seacă Dâmboviţa, dar băieţi „simpatici”, deşi la şterpelit şi furat n-au pereche.
În consecinţă, problema nodală a alegerilor ce se apropie – că sunt locale, că sunt parlamentare – este alta: nu pricep cum se face că o bună parte a populaţiei o ţine morţiş cu candidaţii zişi „independenţi”?! în mod normal putem presupune că un primar, un consilier, un parlamentar, un ministru ori un prim-ministru beneficiază de sprijinul organizaţiilor de partid, care particularizează problemele unor localităţi ale ţării, apoi le supun analizei unor specialişti (economişti, sociologi, finanţişti, urbanişti, politologi etc.), care fac sinteze, propun proiecte coerente de dezvoltare pentru 4-20 de ani.
Un „independent”- el singur! – cum ar putea face asta?! Are, el singur, în creieraşul lui toate cunoştinţele şi expertiza necesare pe care le poate avea o întreagă echipă alcătuită din specialişti din diverse domenii socio- economice?! De bună seamă, nu! Cu toate astea, alegătorul român o ţine ca maţu gaia: îi trebuie un „independent” care să fie „nou”, care nu are nici o „expertiză” şi nicio experienţă în domeniu. Prost ca noaptea, ştie să bea şi să înjure ca un descreierat frivol. Sunt independenţi care nu se îndoiesc de prostia lor. Proştii sunt dominaţi de ambiţia demonstraţiei că sunt contrariul. Al. Vlahuţă sublinia: „E teribil prostul care se crede obligat să fie demn şi grav în fiecare moment”. Dacă prostia stă în faţă spre a fi văzută, atunci inteligenţa, profesionalismul se ascund spre a vedea şi decanta. Sunt mulţi incompetenţi, analfabeţi de-a binelea, care doresc din răsputeri ca bugetul localităţii sau al ţării să fie la dispoziţia lor frauduloasă şi ignobilă.
Prof.univ.dr. Grigore Drondoe
